Legea de alegere a reprezentanţilor României în Parlamentul European blochează accesul independenţilor la candidatură, prin condiţia de a prezenta, la înscrierea în cursă, 100.000 de semnături de susţinere.
Artista Mihaela Mihai, care intenţionează să-şi depună candidatura independentă pentru Parlamentul European, a declarat ieri că i-a cerut Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituţională cu privire la neconstituţionalitatea acestei prevederi a Legii 33/2007, dar răspunsul a fost negativ. "Pentru un candidat independent este imposibil să strângă un număr atât de mare de semnături. Deşi legal un candidat independent se poate prezenta în alegeri, practic candidatura acestuia este blocată", a declarat Mihaela Mihai. Ea a explicat că legea impune unui partid să prezinte la înscrierea candidaţilor un număr de 200.000 de semnături, adică, raportat la numărul maxim de candidaţi, aproximativ 5.000 pentru fiecare. "Ar fi echitabil ca şi unui candidat independent să i se ceară tot atâtea semnături de susţinere câte i se cer unui candidat de pe lista unui partid, adică 5.000", a mai spus Mihaela Mihai. Aceasta a mai declarat că nici candidatura pe lista unei formaţiuni nu este mai facilă. "Pentru a obţine un loc pe listă trebuie să investeşti 250 de mii de euro în partidul respectiv", a explicat aceasta, fără să dezvăluie numele partidului care i-a pus această condiţie.
Citește pe Antena3.ro