7 iulie 2008
COLABORARE - Marko Bela nu s-a înţeles cu Tokes
Conducerea UDMR, în frunte cu Marko Bela şi Consiliul Naţional al Maghiarilor din Transilvania (CNMT), condus de Laszlo Tokes, nu au ajuns la un numitor comun în privinţa unei eventuale liste comune de candidaţi pentru alegerile generale, în urma primei runde de negocieri purtate sîmbătă la Tîrgu-Mureş. Cei doi urmează să aibă o nouă întîlnire peste două săptămîni. Marko Bela a declarat că UDMR insistă pe ideea participării în alegeri a tuturor reprezentanţilor comunităţii maghiare "sub o singură umbrelă", cea a Uniunii.
CĂTRE CONTESTATARI - Mircea Geoană: "Să fie sănătoşi!"
Preşedintele PSD, Mircea Geoană, le-a transmis sîmbătă preşedinţilor de organizaţii judeţene care contestă deciziile Comitetului Executiv Naţional al partidului privind dizolvarea birourilor filialelor pe care le conduc "să fie sănătoşi", el precizînd că BPN va confirma luni conducerile interimare. "Discuţia este tranşată. Decizia Comitetului Executiv se aplică. Luni, (n.r. – astăzi) la BPN vom confirma conducerile interimare în organizaţiile care fie au fost dizolvate, fie şi-au depus demisia", a explicat Geoană.
UNINOMINAL - Colegii, după scaunele secuieşti
Comisia Permanentă a Consiliului Naţional Secuiesc consideră că este important ca la decuparea colegiilor uninominale să se ţină cont de modul de organizare a scaunelor secuieşti tradiţionale. Vicepreşedintele CNS, Ferencz Csaba, a declarat că organizaţia pe care o reprezintă va întocmi o documentaţie, o propunere privind decuparea colegiilor uninominale luînd în considerare organizarea scaunelor secuieşti, pe care o vor înainta celor cu rol de decizie, în primul rînd UDMR.
PROPUNERE - Lege nouă pentru finanţarea electorală
PSD propune modificarea legislaţiei privind finanţarea campaniilor electorale, avînd în vedere introducerea votului uninominal, considerînd că "în Parlament trebuie să intre şi oameni obişnuiţi". Conform liderului PSD, Mircea Geoană, astăzi, la BPN, proiectul de lege adaptat sistemului uninominal va fi prezentat într-o primă lectură. "Riscul cel mai mare este ca banul să dicteze cine ajunge în Parlament. Alegerile locale au demonstrat că banul a devenit din păcate un flagel pentru democraţia românească. Se cumpără voturi pe bani, pe capete, în România", a spus Geoană. (Dana Piciu)
Guvern - DAE, dat în judecată de propriii angajaţi
Angajaţii Departamentului de Afaceri Europene (DAE) din cadrul Guvernului au dat în judecată instituţia, acuzînd conducerea că nu le-a acordat majorările salariale decise de Executiv în urmă cu şase luni şi sporurile stabilite prin lege, potrivit unor surse guvernamentale citate de NewsIn.
Potrivit aceloraşi surse, instituţia a fost dată în judecată de 34 de angajaţi dintre cei aproximativ 90 pe care îi are în prezent Departamentul pentru Afaceri Europene (DAE), condus de Adrian Ciocănea (foto). Astfel, consilierii pentru afaceri europene acuză DAE că ar fi refuzat să le crească salariul de bază de la 2.100 la 3.232 de lei şi nu le acordă sporul de 75%, iar personalul contractual şi funcţionarii publici – că nu li s-au majorat salariile în luna aprilie cu 4,5%, dar şi pentru neacordarea sporului de 75%. Printr-o ordonanţă de urgenţă din 2003, Guvernul a decis ca persoanele angajate în funcţia de consilier de afaceri europene să beneficieze de aceleaşi drepturi salariale precum consilierii diplomatici din MAE. În decembrie 2007 intră în vigoare Legea 334/2007, care prevede majorarea salariilor personalului din MAE. Prin urmare, şi salariul de bază al consilierilor DAE creşte de la 2.100 la 4.201 lei.
CERERI. Prin cererea de chemare în judecată, angajaţii cer acordarea majorărilor, a tuturor sporurilor prevăzute de lege şi înscrierea menţiunilor în cărţile de muncă începînd cu data de 1 decembrie 2007. Cererea a fost depusă luna trecută, iar primul termen de judecată va fi în luna septembrie. Surse citate de NewsIn mai spun că angajaţii DAE au cerut şi o verificare a Inspecţiei Muncii, deoarece li se refuză eliberarea de copii ale cărţilor de muncă.
Întrebare PSD pentru electorat - Politiciene serioase sau cu fuste scurte?
Preşedintele PSD, Mircea Geoană consideră că electoratul trebuie să decidă dacă vrea femei serioase sau femei cu decolteuri mari, fuste scurte şi creiere mici.
"Întrebarea care se pune şi pe care o vom adresa electoratului este ce fel de model de femeie politician doreşte: doreşte femei serioase, care sînt îngerii păzitori ai familiei, sau celălalt model, de femei care apar în tabloide, cu decolteuri mari, fuste scurte şi creiere mici", a declarat Geoană. El şi-a exprimat speranţa că la toamnă se va fredona melodia "Lady in red". "Dacă pînă acum a fost moda ţinutei portocalii sau galbene, la toamnă toată lumea sper că va fredona melodia «Lady in red», a mai spus Geoană, care s-a întîlnit sîmbătă cu reprezentantele organizaţiei de femei a partidului pentru a evalua rezultatele alegerilor locale şi pentru a discuta programul politic al femeilor social-democrate.
Tot în aceeaşi zi, liderul PSD a participat şi la şedinţa de bilanţ a TSD în urma alegerilor locale. "Un număr important de tineri au obţinut mandate de consilieri şi de primari (la alegerile locale – n.r.), dar insuficient pentru ceea ce reprezintă ambiţia noastră de a avea o injecţie de energie şi de tinereţe în clasa politică românească. Sper ca alegerile parlamentare să permită o ocazie mai bună pentru tinerii noştri să se afirme pe scena politică românească şi sînt convins că un număr mare dintre colegii mei din generaţia mai tînără se vor regăsi în poziţii de demnitate publică în guvernul nostru viitor şi în structurile executive ale României în timpul guvernării PSD", a declarat Geoană, înainte de întîlnirea cu tinerii social-democraţi. Întrebat de cîte locuri vor beneficia tinerii social-democraţi pe lista de candidaturi a PSD la alegerile parlamentare, Geoană a arătat că, potrivit statutului PSD, aceştia vor ocupa circa 30% dintre candidaturi.
Contra lui Berceanu - Boc nu vrea alianţă cu PSD
Liderul democrat-liberal, Emil Boc, a declarat astăzi că PDL nu are în vedere nicio alianţă pre sau post-electorală cu PSD, şi nici vreo colaborare cu un PNL condus de oamenii lui Călin Popescu Tăriceanu.
Emil Boc a admis că PDL a eliminat din Programul politic prevederea care interzicea colaborarea cu PSD, dar a susţinut că, din punct de vedere politic, nu tot ce nu este interzis este şi permis. "PDL nu are în vedere niciun fel de alianţă pre sau post-electorală cu PSD", a anunţat Boc. El a completat că, în privinţa relaţiei PDL-PNL, nu a apărut "nimic nou sub soare". Prin declaraţile de azi, Emil Boc îl contrazice pe colegul său de partid Radu Berceanu care nu exclude o alianţă cu PSD după alegeri. Întrebat vineri a Realitatea TV explicit ce alianţă este exclusă acum de democrat-liberali, Berceanu a răspuns "Niciuna! Nici chiar cu PSD”. De altfel, democrat-liberalii au şi eliminat din programul politic paragraful care până acum interzicea orice colaborare cu social-democraţii.
ATAC LA CCR. Preşedintele PDL a anunţat totodată că partidul va ataca mîine la Curtea Constituţională prevederea din Regulamentul Camerei privind punerea sub urmărire penală a miniştrilor-parlamentari, cu o majoritate de cel puţin două treimi din numărul deputaţilor.Boc a arătat că prevederea din Regulamentul Camerei Deputaţilor este "neconstituţională din cel puţin două motive". Unul dintre ele ar fi că, "dacă preşedintele României poate fi suspendat din funcţie, potrivit Constituţiei, cu votul majorităţii senatorilor şi deputaţilor, jumătate plus unu din numărul total al acestora, un ministru care are şi calitatea de parlamentar nu poate fi trimis în judecată decât cu două treimi", după cum a precizat Boc. El a cerut totodată Guvernului să fixeze data alegerilor, şi "imediat, în 20 iulie, când expiră termenul pentru trasarea circumscripţiilor electorale, să adopte hotărârea de Guvern pentru delimitarea colegiilor electorale, în cadrul cărora vor avea loc alegerile uninominale din această toamnă".
Berceanu, reales fulger
TELENOVELĂ MARCA PD-L ● Demisionat şi reconfirmat în aceeaşi şedinţă
Consiliul de coordonare al PD-L Dolj, care a avut loc sîmbătă dimineaţă în sala Filarmonicii Oltenia din Craiova, le-a oferit participanţilor o adevărată telenovelă: preşedintele organizaţiei, Radu Berceanu, le-a astupat gura contestatarilor, depunîndu-şi demisia din fruntea filialei doar pentru a fi imediat reconfirmat în funcţie.
Demisia de onoare a lui Radu Berceanu de la şefia PD-L Dolj a venit la o lună după ce acesta a pierdut alegerile pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Dolj. Berceanu însuşi a motivat întîrzierea prin aceea că nu a vrut să lase organizaţia pe mîna unor "domni şi doamne din Bucureşti" – aluzie transparentă la Elena Udrea. "M-am hotărît să demisionez din funcţia de preşedinte al organizaţiei PD-L Dolj. Aş vrea să vă explic de ce nu am făcut acest lucru după aflarea rezultatelor: nu am vrut să dau posibilitatea unor domni sau doamne de la Bucureşti să vină şi să discute şi să ia măsuri în legătură cu preşedinţia organizaţiei. Ei care nici nu m-au pus pe vremea cînd, în februarie 1990, eu am devenit preşedintele acestei organizaţii şi cînd unii nu erau în partid, alţii nu erau în viaţa politică, dar unii erau la liceu. Nu cred că ar fi fost normal să vină nu ştiu cine pe aici să rezolve problemele. Eu nu am de dat socoteală nici unuia dintre aceştia", a explicat Berceanu, făcînd referire la cazul PD-L Constanţa, unde Elena Udrea a fost trimisă să pună filiala pe roate după pierderea alegerilor. "Nu am vrut să fac acest anunţ mai demult şi ca să nu se întîmple ce se întîmplă din 2000 în PD, din păcate, atît la nivel naţional, cît şi la nivel local. Cînd se ştie că or să fie alegeri, nu mai alege fiecare după cum crede el că e unul mai bun decît celălalt. Se face mai înainte o intensă perioadă de bisericuţe, de echipe, de manipulări, de aşezări mai în partea ailaltă ca să vă vedem voturile şi aşa mai departe. Ceea ce nu mai are nici o legătură cu cuvîntul democrat din titulatura noastră", a declarat Berceanu.
BULETINE ALBE. Demisia lui Berceanu s-a dovedit a fi o lovitură de maestru, acesta invitîndu-i pe cei prezenţi în sală să aleagă pe loc viitorul preşedinte. Mişcarea l-a lăsat pe Antonie Solomon, primarul reales al Craiovei şi unul dintre principalii adversari ai lui Berceanu, fără timp de reacţie. "În mapele de şedinţă găsiţi un buletin de vot alb. Scrieţi pe el numele celui care vreţi să fie preşedintele fili-alei", i-a grăbit Berceanu, spre surpriza celor prezenţi.
Aşa cum era de aşteptat, sala a început să îl roage pe Berceanu să rămînă preşedinte, ceea ce s-a putut vedea şi la numărătoarea voturilor: preşedintele demisionar a obţinut 321 din cele aproximativ 400 de voturi, fiind urmat la mare distanţă de europarlamentarul Marian Jean Marinescu – 43 de voturi, şi de Antonie Solomon – 30 de voturi.
COMPENSAŢIE. Ca un semn de pace, după ce a fost reconfirmat în funcţia de preşedinte, Radu Berceanu i-a oferit lui Antonie Solomon funcţia de prim-vicepreşedinte al filialei, rămasă vacantă după ce deputatul Horaţiu Buzatu, ex-PLD, a plecat din PD-L şi a revenit în grupul parlamentar liberal.
Citește pe Antena3.ro