x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Info politic 26 iunie 2007

Info politic 26 iunie 2007

26 Iun 2007   •   00:00

Boc
Alianţa, desfiinţată cel tărziu in toamnăLiderul PD Emil Boc a declarat ieri că, dacă liberalii nu vor pune "beţe in roate", Alianţa D.A. s-ar putea desfiinţa juridic in două termene ale instanţei: unul in vară şi altul in septembrie-octombrie. "Vom merge mai departe, indiferent de existenţa unor detalii mici financiare in relaţiile dintre PD şi PNL, vom merge cu procedura de desfiinţare juridică mai departe", a spus liderul democrat, care a adăugat că trebuie rezolvată şi problema celor şase mandate de parlamentar ale Alianţei rămase neocupate.

Reproşuri

Tăriceanu şi "miniştrii-papagali"Vicepreşedintele liberal Puiu Haşotti i-a reproşat premierului Călin Popescu Tăriceanu că are in Guvern "miniştri-papagali", fără să dea nume, au relatat, pentru Mediafax, surse liberale. Disputa dintre Tăriceanu şi Haşotti a pornit de la reproşul premierului la adresa unui şef de agenţie, numit la recomandarea lui Haşotti, că ar avea o activitate "palidă". Potrivit surselor citate, Haşotti a reacţionat prompt, reproşăndu-i premierului că tolerează in Executiv o serie de "miniştri-papagali", care nu fac imagine PNL, refuzănd insă să facă nominalizări.

Avramescu, respins in Parlament
Candidatul propus de Preşedinţie pentru CA al TVR, Cătălin Avramescu (foto), a fost respins ieri de Comisiile parlamentare pentru cultură, in timp ce candidatul PD, Alexandru Lăzescu, a fost avizat favorabil. Avramescu a primit zece voturi impotrivă, patru pentru şi cinci abţineri. Totodată, Alexandru Sassu (PSD) a fost avizat favorabil ca preşedinte-director general al TVR, cu 16 voturi pentru şi trei abţineri. Marilena Constantinescu şi Narcisa Iorga, propunerile Preşedinţiei, respectiv PD, pentru CA al SRR, au primit, la răndul lor, aviz pozitiv.

Vizită
Intălnire Tăriceanu-Voronin la Chişinău Premierul Călin Popescu Tăriceanu va efectua vineri o vizită in Republica Moldova. Cu acest prilej, şeful Executivului romăn va fi primit, la Chişinău, de preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, şi se va intălni cu omologul său din ţara vecină, Vasile Tarlev. Premierul Tăriceanu s-ar putea intălni vineri şi cu noul primar liberal al Chişinăului, Dorin Chirtoacă.

×
Subiecte în articol: politic