x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Întâlnire Ponta - Băsescu, mâine la ora 11:00. Cei doi vor discuta despre vizita delegaţiei FMI în România

Întâlnire Ponta - Băsescu, mâine la ora 11:00. Cei doi vor discuta despre vizita delegaţiei FMI în România

06 Noi 2012   •   16:35
Întâlnire Ponta - Băsescu, mâine la ora 11:00. Cei doi vor discuta despre vizita delegaţiei FMI în România
Sursa foto: Intact Images/Karina Knapek

Premierul Victor Ponta se va întâlni, miercuri, la ora 11:00, cu preşedintele Traian Băsescu pentru a discuta despre vizita delegaţiei FMI în România. Întrevederea va avea loc la iniţiativa şefului statului, care i-a trimis o invitaţie primului ministru în acest sens.

Discuţiile vor viza obligaţiile externe ale României, negocierile cu FMI, Mecanismul de Cooperare şi Verificare pe justiţie, precum şi despre bugetul multianual la nivelul UE pentru perioada 2014-2020.

"Preşedintele Băsescu mi-a adresat o solicitare, în baza prevederilor constituţionale, să avem o consultare pe aceste teme importante şi bineînţeles că am răspuns pozitiv. Nici nu aveam cum să nu răspund", a spus Ponta, potrivit Antena3.

Luni, Victor Ponta a declarat că îi va solicita personal preşedintelui Băsescu mandat pentru a merge la summitul din noiembrie al Consiliului European.

"Marţea viitoare, pe 13, particip la Bruxelles, la întâlnirea cu premierii pe tema mecanismului bugetar multianul 2014-2020. (...) Voi solicita oficial, bazat pe aceste discuţii, mandatul pentru a merge la summitul din 22 - 23. Dacă preşedintele va fi de acord sau nu, nu ştiu să vă spun în acest moment. Nu va fi conflict, până la urmă, va fi o solicitare la care domnia sa va răspunde pozitiv sau negativ, dar nu va fi niciun conflict pe această temă. Eu îmi doresc mult să evităm orice conflite şi înainte şi după alegeri. (...) Avem nevoie de stabilitate", a spus Ponta.
 

×