x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Invalidarea primelor alegeri poate asigura credibilitatea noului CSM

Invalidarea primelor alegeri poate asigura credibilitatea noului CSM

de Violeta Fotache    |    18 Feb 2011   •   15:16

Consiliul Superior al Magistraturii CSM apare nominalizat în Raportul intermediar al Comisiei Europene (CE) privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare. În raport se notează că decizia Curţii Constituţionale a României (CCR) din ianuarie creează posibilitatea de a asigura credibilitatea noului Consiliu, însă este important să se asigure funcţionarea acestuia până la organizarea de noi alegeri pentru poziţiile invalidate. "Alegerile pentru Consiliul Superior al Magistraturii au fost umbrite de contestarea în justiţie a acestora şi au dus la anularea de către Curtea Constituţională a alegerilor privind patru membri ai CSM", notează Comisia Europeană. Unificarea jurisprudenţei – care se află în sarcina Consiliului Superior al Magistraturii şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - este un alt capitol menţionat în Raportul CE. "Au fost publicate noi hotărâri pe portalul online de jurisprudenţă, Jurindex, dar în prezent colecţia este limitată la hotărârile Curţilor de Apel (şi hotărârile unui tribunal) din 2008, 2009 şi primele două luni ale anului 2010", notează CE în raport, subliniindu-se faptul că trebuie depuse eforturi în continuare pentru ca întreaga jurisprudenţă a instanţelor să fie publicată într-o bază de date uşor de accesat, în care să se poată căuta dosare cu uşurinţă, conform recomandării Comisiei.

Reamintim că de la pronunţarea celor două decizii ale CCR, prin care au fost declarate neconstituţionale validările a patru membri CSM - magistraţii Lidia Bărbulescu, Dan Lupaşcu şi Dan Chiujdea (pe motiv că s-ar afla la al doilea mandate) şi reprezentantul societăţii civile Victor Alistar, liderul Transparency România, găsit incompatibil de ANI – CSM a fost pus în situaţie de criză. Abia la data de 15 februarie, plenul Senatului i-a validat ca membri CSM pe magistraţii Mircea Aron, Alexandru Şerban, Nicolae Horaţiu Dumbravă, Adrian Toni Neacşu, Marius Tudose Badea, Cristi Vasilică Danileţ şi procurorii George Bălan şi Oana Andreea Smith Hăineală. Potrivit Regulamentului propriu, CSM funcţionează în prezenţa a 15 membri. Pentru că există deja şapte membri activi, odată validaţi cei opt magistraţi, Consiliul va fi la limită cu cvorumul, dar poate să funcţioneze legal. Acest lucru a fost precizat şi de noul şef al CSM, judecătorul Horaţius Dumbravă, chiar în ziua în care Senatul i-a validat pe cei opt magistraţi.

×