x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Iohannis: Am inclus pe agenda CSAT şi o analiză a stadiului dosarului Schengen pentru România

Iohannis: Am inclus pe agenda CSAT şi o analiză a stadiului dosarului Schengen pentru România

07 Sep 2015   •   21:29

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, luni seara, că pe agenda şedinţei CSAT din 17 septembrie a inclus şi o analiză a stadiului dosarului Schengen.

"Mai mulţi lideri europeni şi mai mulţi politicieni relevanţi, în special din Europa de Vest, cer o nouă analiză a oportunităţii spaţiului Schengen, a modului în care funcţionează. Este nevoie să fim foarte atenţi la aceste discuţii şi, din acest motiv, am inclus pe agenda CSAT-ului şi o analiză a stadiului dosarului Schengen pentru România", a declarat Iohannis, în conferinţa de presă de la Palatul Cotroceni.

El a susţinut că în criza imigranţilor a fost un avantaj faptul că România nu este membră a spaţiului Schengen.

"Faptul că România nu este membră Schengen de data aceasta a fost un avantaj pentru noi, fiindcă nimeni nu a putut să intre în România, pur şi simplu, printr-o filieră care nu a putut fi supravegheată. Trebuie să fim realişti", a spus Iohannis.

Şeful statului a anunţat luni că a convocat pentru 17 septembrie o şedinţă CSAT, în care va prezenta punctul său de vedere cu privire la cotele voluntare de imigranţi, în perspectiva discuţiilor care vor avea loc ulterior la nivel european.

Sursa: Agerpres

×