x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Iohannis: Dacă ajungem la o înțelegere rezonabilă cu Canada în privința vizelor, retragem rezervele față de Acordul CETA

Iohannis: Dacă ajungem la o înțelegere rezonabilă cu Canada în privința vizelor, retragem rezervele față de Acordul CETA

19 Oct 2016   •   19:51
Iohannis: Dacă ajungem la o înțelegere rezonabilă cu Canada în privința vizelor, retragem rezervele față de Acordul CETA

Președintele Klaus Iohannis a declarat miercuri că, în cazul în care se va ajunge la o înțelegere rezonabilă cu Canada în privința liberalizării vizelor pentru români, România își va retrage rezervele legate de Acordul CETA.

"Referitor la Acordul cu Canada, Acordul CETA, sper că vom putea ajunge la un acord cu partea canadiană în chestiunea liberalizării vizelor pentru români și, dacă se ajunge la o înțelegere rezonabilă, noi vom putea să ne retragem rezervele legate de acest acord", a spus Iohannis, la Palatul Cotroceni.

El a subliniat că pentru România este important să aibă o liberalizare completă a vizelor în termeni rezonabili.

"Înțelegere rezonabilă înseamnă o înțelegere pentru liberalizarea vizelor, într-un timp cu termen rezonabil și fără condiții inacceptabile pentru noi. Aceste chestiuni fiind încă în negociere diplomatică, nu doresc în acest moment să intru în detalii. (...) Pentru noi este important să fie 2017, nu 2018, 2019 sau altceva. Pentru noi este important să avem o liberalizare completă într-un termen rezonabil", a arătat șeful statului.

Președintele Klaus Iohannis va participa joi și vineri la Consiliul European de la Bruxelles.

El a arătat că unul dintre subiecte privește politica comercială, menționând că se va discuta despre stadiul negocierilor privind Acordul transatlantic de comerț și investiții, Acordul economic și comercial dintre UE și Canada și revizuirea instrumentelor de apărare comercială ale Uniunii.

"În ce privește acordul UE cu SUA, România a fost din capul locului un susținător al acestui acord, nu ne-am schimbat poziția și credem că acest acord poate să devină foarte important pentru ambele părți, să genereze avantaje atât pentru producători, cât și pentru consumatori și dintr-o parte și din cealaltă parte", a precizat șeful statului.

Președintele Iohannis a afirmat că va susține consolidarea unor instrumente de apărare comercială eficiente.

"Aceste instrumente vin să asigure o concurență loială pe piața internă a Uniunii și vin să ofere protecție împotriva practicilor neloiale, de exemplu împotriva dumping-ului. România sprijină obiectivul menținerii și dezvoltării unei industrii europene competitive ca bază pentru creșterea economică și pentru crearea de noi locuri de muncă în Europa, deci și în România", a conchis Iohannis.

AGERPRES

×