x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Iohannis, despre criza migranţilor: Sancţiunile nu rezolvă nimic; unele soluţii sunt slabe

Iohannis, despre criza migranţilor: Sancţiunile nu rezolvă nimic; unele soluţii sunt slabe

18 Mai 2016   •   12:51
Iohannis, despre criza migranţilor: Sancţiunile nu rezolvă nimic; unele soluţii sunt slabe

Trimisul special al AGERPRES, Cătălin Alexandru, transmite: Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri, referindu-se la posibilitatea unor sancţiuni pentru statele membre UE care se opun relocării migranţilor, că acestea nu ar rezolva nimic şi că unele soluţii găsite până acum sunt slabe.


"Abordarea prin sancţiuni nu mi se pare relevantă şi nu cred că e cazul să detaliem. Ceea ce trebuie să căutăm noi acum pentru criza migraţiei nu sunt sancţiuni. Ele nu rezolvă nimic. Noi trebuie să găsim soluţii. Unele dintre soluţiile găsite până acum le considerăm slabe. Sperăm în continuare în găsirea unor soluţii foarte bune, dar soluţiile parţiale care s-au găsit până acum sunt sprijinite de noi. Mă gândesc aici la întărirea frontierelor externe ale UE, în special prin FRONTEX, unde România e al doilea contributor după Germania", a afirmat Iohannis, într-o conferinţă de presă comună cu omologul lituanian Dalia Grybauskaite.

El a precizat că România este dispusă să primească migranţi, "atunci când e nevoie", apreciind însă că, în ansamblu, abordarea corectă pentru rezolvarea problemei este "găsirea de soluţii proactive şi nu concentrarea pe sancţiuni".

La rândul său, preşedintele Lituaniei a apreciat că problema migranţilor este "complicată", iar România şi Lituania au "poziţii similiare" pe această temă, în sensul că UE trebuie să îşi protejeze frontierele şi să acorde posibilităţi de integrare migranţilor.

"Măsuri de constrângere nu pot fi adoptate în niciun caz. Nu putem constrânge o ţară să facă ceea ce nu doreşte şi nu putem constrânge migranţii să plece în alte localităţi", a mai spus Grybauskaite, referindu-se la sancţiuni.

Preşedintele Klaus Iohannis a fost primit, miercuri, de omologul său lituanian, Dalia Grybauskaite, în cadrul vizitei de stat pe care o efectuează la Vilnius.

Cei doi oficiali au avut un tete-a-tete, precum şi convorbiri oficiale cu participarea membrilor celor două delegaţii.

Klaus Iohannis şi Dalia Grybauskaite au făcut şi un schimb de decoraţii. Preşedintele României i-a acordat omologului său lituanian Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Colan, iar şeful statului lituanian i-a conferit lui Iohannis Ordinul Vytautas cel Mare în grad de Colan. De asemenea, preşedintele Iohannis i-a oferit Daliei Grybauskaite o ie românească.

Vizita a cuprins şi semnarea, de către miniştrii de externe român şi lituanian, a Protocolului privind consultările bilaterale dintre Ministerul Afacerilor Externe al României şi Ministerul Afacerilor Externe al Lituaniei.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, scopul vizitei preşedintelui Klaus Iohannis la Vilnius este consolidarea coordonării dintre cele două ţări cu precădere în domeniul securităţii şi identificarea de noi oportunităţi de cooperare în sprijinul partenerilor estici.

Sursa: AGERPRES

×