Trimisul special al AGERPRES, Florentina Peia, transmite: Preşedintele Klaus Iohannis a declarat luni că va colabora instituţional cu premierul Victor Ponta şi că îşi menţine punctul de vedere faţă de acesta exprimat în 5 iunie.
"Punctul meu de vedere în această chestiune este foarte bine cunoscut încă din 5 iunie. Nu am nimic de adăugat, îmi menţin această evaluare. În rest, cred că este bine să ne concentrăm pe relaţia cu Spania. Dar vom colabora instituţional ca să nu las în suspans", a spus Iohannis, după întâlnirea pe care a avut-o cu premierul spaniol Mariano Rajoy, întrebat cum va colabora cu Guvernul şi cu Victor Ponta după ultima decizie a DNA.
Pe 5 iunie, preşedintele Klaus Iohannis i-a cerut demisia premierului Victor Ponta. "Astăzi, DNA a comunicat public că prim-ministrul Victor Ponta este învinuit de fapte penale. După părerea mea este o situaţie imposibilă pentru România ca prim-ministrul să fie învinuit de fapte penale. Pe de altă parte, pentru România cel mai rău lucru care s-ar putea întâmpla acum este o criză politică. Având în vedere toate acestea, solicit demisia premierului Victor Ponta", spunea, la acea vreme, şeful statului.
DNA a anunţat luni că procurorii anticorupţie au instituit măsura asigurătorie a sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile care aparţin premierului Victor Ponta, în dosarul în care acesta este urmărit penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată şi spălare de bani. Ponta a fost la DNA, unde a fost anunţat că în dosar s-a dispus efectuarea unei expertize financiar-contabile. Totodată, DNA i-a schimbat calitatea lui Ponta în acest dosar din suspect în inculpat, el prevalându-se de dreptul la tăcere, astfel că nu a dat o declaraţie în faţa procurorului.
Klaus Iohannis se află până marţi într-o vizită oficială în Spania.
Sursa: Agerpres