x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Iohannis: Discuţia despre demisiile miniştrilor este artificială; n-o să numesc miniştri pentru două zile

Iohannis: Discuţia despre demisiile miniştrilor este artificială; n-o să numesc miniştri pentru două zile

22 Iun 2017   •   17:36
Iohannis: Discuţia despre demisiile miniştrilor este artificială; n-o să numesc miniştri pentru două zile

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, la Bruxelles, că discuţia despre demisiile miniştrilor guvernului Grindeanu este "artificială", precizând că nu o să numească "miniştri pentru două zile". 

Întrebat la sosirea la sediul Consiliului European din Bruxelles ce va face cu demisiile miniştrilor care au ajuns deja la Cotroceni, în condiţiile în care mulţi miniştri şi le retrag pentru că vor să asigure interimatul, Iohannis a răspuns: "Am văzut că a apărut o mare discuţie mare despre demisii. Este inutilă. Un ministru este în funcţie până când ori îl eliberez prin decret, ceea ce n-am făcut încă, sau se validează un nou Guvern votat de Parlament şi atunci activitatea vechilor miniştri încetează din oficiu. Deci, toată discuţia este artificială. Cred că este evident pentru toată lumea că n-o să mă apuc să numesc miniştri pentru două zile. Aşa ceva nu se face". 

Totodată, şeful statului a precizat că miniştrii trebuie "să-şi vadă de treabă" până se clarifică situaţia noului Executiv. 

"Cei care sunt pe funcţie n-au decât să-şi vadă de treabă până când clarificăm chestiunea noului Guvern", a mai afirmat Iohannis. AGERPRES

×