Președintele Klaus Iohannis a declarat luni că este nevoie de un nou proiect de țară pentru România, precizând că toți liderii formațiunilor parlamentare care au fost invitați la consultările de la Palatul Cotroceni au fost de acord să participe la acest proiect.
"Este nevoie de un nou proiect de țară pentru România, pentru România viitorului în UE. Acesta a fost mesajul meu către liderii cu care m-am întâlnit astăzi", a spus șeful statului la Palatul Cotroceni, după cea de-a doua rundă de consultări cu premierul Dacian Cioloș, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, și cu liderii formațiunilor parlamentare pe tema situației create în urma referendumului din Regatul Unit al Marii Britanii.
El a subliniat că toți liderii au fost de acord să participe la acest proiect post-aderare, arătând că acesta va fi elaborat într-un grup pe lucru care va funcționa pe lângă Președinție.