x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Iohannis: România, o contribuție substanțială la consolidarea arhitecturii NATO în zona Mării Negre

Iohannis: România, o contribuție substanțială la consolidarea arhitecturii NATO în zona Mării Negre

04 Sep 2020   •   12:12
Iohannis: România, o contribuție substanțială la consolidarea arhitecturii NATO în zona Mării Negre

România a adus o contribuție substanțială la consolidarea arhitecturii de comandă și control a NATO în zona Mării Negre, transmite Klaus Iohannis cu prilejul aniversării a cinci ani de la înființarea Comandamentului Multinațional de Divizie Sud-Est și a Unității de Integrare a forțelor NATO.

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis vineri un mesaj cu prilejul aniversării a cinci ani de la înființarea Comandamentului Multinațional de Divizie Sud-Est și a Unității de Integrare a forțelor NATO pe teritoriul României.

Mesajul a fost prezentat de către Mihai Șomordolea, Consilier de Stat, Departamentul Securității Naționale – Secretariat CSAT, în cadrul ceremoniei oficiale organizate cu această ocazie.

„Apartenența României la Alianța Nord-Atlantică și la Uniunea Europeană, precum și Parteneriatul Strategic cu Statele Unite ale Americii asigură țării noastre integrarea într-un mediu de securitate stabil. Totodată, prin valorile pe care le promovează și care sunt asumate fundamental de societatea românească, NATO a contribuit și la conturarea identității noastre ca națiune liberă și democratică. În planul apărării colective și al întăririi posturii de descurajare și apărare a Alianței pe Flancul Estic, înființarea, în urmă cu cinci ani, a Comandamentului Multinațional de Divizie Sud-Est (HQ MND-SE) și a Unității de Integrare a Forțelor NATO (ROU NFIU) a reprezentat un moment decisiv”, se arată în mesajul șefului statului.

El apreciază că activitatea unităților multinaționale pe teritoriul României și integrarea lor în structura de forțe a NATO demonstrează solidaritatea statelor membre.

„Apărarea colectivă aliată înseamnă astăzi, mai mult decât oricând, conștientizarea faptului că securitatea fiecărui stat poate fi asigurată mai eficient împreună decât separat. Aceste două entități Aliate de comandă și control, care au atins nivelurile optime de operaționalizare, aduc o contribuție națională esențială la implementarea Planului de Acțiune pentru ridicarea capacității de reacție a Alianței. Îndeplinirea integrală şi la termen a obiectivelor asumate dovedește pragmatism, angajare, coerență și hotărâre din partea României și arată angajamentul solid al țării noastre pentru dezvoltarea mecanismelor de securitate și apărare colectivă”, adaugă Iohannis.

Potrivit șefului statului, cele două structuri de comandă-control reprezintă o prezență vizibilă, dar defensivă, a NATO pe teritoriul ţării noastre, cu rolul de a facilita dislocarea rapidă a forțelor aliate în regiune şi de a asigura conexiunea între forțele aliate și cele naționale, inclusiv prin planificarea și derularea de exerciții multinaționale și a altor forme de pregătire în comun.

„De asemenea, România a adus o contribuție substanțială la consolidarea arhitecturii de comandă și control a NATO în zona Mării Negre prin operaționalizarea Brigăzii Multinaționale (MN-BDE) și prin constituirea Comandamentului Corpului Multinațional Sud-Est (HQ MNC-SE), demonstrând, încă o dată, angajamentul solid al țării noastre pentru dezvoltarea mecanismelor de securitate și apărare colectivă, conform angajamentelor asumate de statele membre la Summiturile Alianței. Cu prilejul aniversării de astăzi, le mulțumesc tuturor celor care își desfășoară activitatea în aceste unități de elită și le urez mult succes în continuare! Vă asigur că țara noastră va rămâne un aliat credibil şi un pilon de stabilitate şi securitate, în contextul provocărilor şi ameninţărilor existente”, conchide Klaus Iohannis.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: klaus iohannis nato marea neagră