Curtea de Casaţie din Italia, instanţa supremă, a stabilit joi că salutul fascist sau salutul roman trebuie condamnat şi nu poate fi considerat un delict "minor", relatează AFP.
Salut roman "reprezintă un gest care trimite la ideologia fascistă şi la valori politice ca discriminarea şi intoleranţa", a precizat Curtea de Casaţie în decizia sa, confirmând condamnarea unui avocat, potrivit agenţiei AGI.
Avocatul respectiv a făcut salutul roman în timpul unei reuniuni din 2013 a Consiliului Local din Milano, care dezbătea chestiunea romilor.
Pe baza legislaţiei italiene care interzice resurgenţa partidelor, comportamentelor sau simbolurilor legate de fascism, el a fost condamnat la o lună şi zece zile de închisoare şi la plata unei amenzi, dar a înaintat recurs, invocând faptul că delictul de care a fost acuzat este unul ''minor".
Curtea de Casaţie a respins acest recurs, subliniind că "libertatea de manifestare a gândirii încetează atunci când ea devine instigare la discriminare şi la violenţă de tip rasist".
AGERPRES