Birourile Permanente ale Parlamentului au scos jurnaliştii acreditaţi drept ţapi ispăşitori pentru scandalul de ieri făcut de invitaţi ai USR şi pentru tulburările de comportament manifestate de parlamentari ai PSD care au îmbrâncit ziariştii care încercau să-şi facă treaba. În mod paradoxal, presa este scoasă vinovată pentru manierele cel puţin deficiente ale unor parlamentari, care deja au o tradiţie lungă de manifestare. Incidentele de ieri sunt folosite drept scuze pentru impunerea unor reguli draconice asupra unei categorii care nu a sărit calul în Parlament, spre deosebire de aleşii naţiei.
Conducerea Parlamentului s-a reunit ieri pentru a discuta cele două incidente pe care coaliţia de guvernământ le tratează ca unul singur, deşi există vinovăţii distincte. Astfel, pentru protestul zgomotos de pe holuri responsabilitatea aparţine grupului care a invitat zavragiii în Palatul Parlamentului, adică USR, în timp ce pentru coatele şi îmbrâncelile date ziariştilor care încercau să ia declaraţii preşedinţilor Camerelor şi premierului Dăncilă ar trebui să răspundă PSD, dat fiind că bătăuşii cu insignă de parlamentar aparţin social-democraţilor: Florin Buicu, Vlad Bontea, Dorel Căprar, Laurenţiu Nistor şi Ilie Toma.
Birourile Permanente au însărcinat secretariatele generale ale Camerelor să vină cu propuneri de modificare a regulilor de acces şi de comportament în Parlament, însă Călin Popescu-Tăriceanu nu a ascuns faptul că acestea îi vor viza şi pe ziarişti, deşi aceştia au fost victimele la unul dintre cele două incidente. „O să trebuiască să existe şi anumite reguli. Camerele pot să stea acolo, nu cred că trebuie să vină toţi cameramanii cu camerele peste noi, să ne îmbrâncească ca să ne forţeze să dăm declaraţii”, a spus Tăriceanu, fără să spună ceva de faptul că parlamentari şi-au folosit pumnii ca nu cumva vreun ziarist să îndrăznească să pună întrebări celor trei oficiali.
În ce priveşte circul făcut pe holuri de protestatarii #rezist, se intenţionează înăsprirea regulilor după care un grup parlamentar poate aduce invitaţi în clădire. Măsura vine oricum după o serie lungă de utilizare abuzivă a acestui drept chiar de către partide, inclusiv de PSD pe vremea când era în opoziţie. USR doar a adus la o altă scară o procedură folosită anterior prin care sunt aduse în clădirea Parlamentului grupuri care fac scandal şi perturbează activitatea în plen. Deseori, dinspre balcoanele sălii de plen s-au auzit vociferări şi huiduieli fără ca cei care i-au adus să fie sancţionaţi într-un fel.
Spre exemplu, condamnarea solemnă a comunismului în Parlament în 2006 de către preşedintele Băsescu a avut loc într-un cor de huiduieli, fluierături şi alte manifestări vag antropoide ale unui grup adus la balcoane de către PRM. Atunci chiar Vadim Tudor s-a îngrijit de pregătirea atmosferei. Circul s-a repetat la un discurs din martie 2012 al lui Băsescu, când Opoziţia a adus un grup care a huiduit ca pe stadion. Pentru a limita proporţiile vacarmului, pe pedelişti i-a dus capul doar să-şi aducă şi ei oameni de la organizaţia din Bucureşti pentru a ţine ocupate locurile de la balcoanele sălii de plen. La rândul lor, social- democraţii au invitat deseori la lucrările din plen sindicalişti care şi-au păstrat şi în palat obiceiurile din stradă. Tot de la balcon au avut ocazia să vocifereze şi militanţii pentru drepturile animalelor atunci când s-a dezbătut o lege care facilita eutanasierea câinilor maidanezi.
Jenantă a fost şi celebrarea în Parlament a 25 de ani de la Revoluţia din 1989, pe 14 decembrie 2014. Un grup de revoluţionari conduşi de Dumitru Dincă, invitaţi de Petre Roman, au început să strige „Să vă fie ruşine!”, „Aţi furat ţara” şi alte asemenea. Roman a trebuit să-şi ceară jenat scuze pentru comportamentul camarazilor săi de la Revoluţie.
Şedinţa „solemnă” a fost întreruptă timp de câteva minute, iar balcoanele au trebuit evacuate pentru ca lucrările să fie reluate. A existat şi un caz în care chiar un parlamentar, deputatul Adrian Solomon, s-a dus la balconul sălii de plen cu o portavoce, cu care a produs un vacarm asurzitor. Penibila ispravă a lui Solomon a avut loc în februarie 2012. Pentru toate aceste incidente produse de neglijenţa sau reaua-voinţă a grupurilor parlamentare nu a fost niciodată nimeni sancţionat.
Liderul PMP, Eugen Tomac, l-a acuzat pe Călin Popescu Tăriceanu că se foloseşte de incidentele de miercuri pentru a transforma Palatul Parlamentului în unitate militară. La rândul său, prim-vicepreşedintele PNL Raluca Turcan a afirmat că Puterea vrea să transforme Parlamentul în fortăreaţă, recurgând la manifestări de forţă şi intimidare care vizează atât presa, cât şi partidele de opoziţie.
Incidentul Sobaru
Până acum a existat un singur episod nefericit în care a fost implicat un angajat al unei instituţii de presă. Pe 23 decembrie 2010, Adrian Sobaru, electrician al TVR, s-a aruncat de la balcon strigând „Boc, ai luat drepturile copiilor”. Gestul suicidar a fost provocat de problemele din familie ale lui Sobaru. Din fericire, acesta a scăpat cu viaţă. Pentru a preîntâmpina pe viitor incidente similare, conducerea Camerei de atunci a decis ca în fiecare balcon să fie prezent şi un steward al Camerei Deputaţilor.