x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Kelemen Hunor, optimist după întâlnirea cu Ludovic Orban: Sunt şanse serioase să treacă acest Guvern

Kelemen Hunor, optimist după întâlnirea cu Ludovic Orban: Sunt şanse serioase să treacă acest Guvern

22 Oct 2019   •   15:06
Kelemen Hunor, optimist după întâlnirea cu Ludovic Orban: Sunt şanse serioase să treacă acest Guvern

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat marţi, că sunt şanse serioase ca Guvernul Orban să treacă în săptămânile care urmează şi a anunţat că formaţiunea pe care o conduce va lua o decizie în privinţa susţinerii noului Executiv numai după ce vor fi depuse programul de guvernare şi lista cu propunerile de miniştri.

"Noi credem că sunt şanse serioase, bune, să treacă acest Guvern în săptămânile care urmează, dar trebuie să aşteptăm să vină premierul desemnat cu programul de guvernare şi cu lista miniştrilor în faţa Parlamentului, ceea ce se va întâmpla în această săptămână, în termenul de zece zile de la desemnarea domnului Ludovic Orban de către preşedintele Iohannis (...). Credem că e necesar un acord scris şi am lăsat un text la colegii liberali care conţine toate elementele", a precizat liderul UDMR, la Palatul Parlamentului, după întrevederea cu premierul desemnat, Ludovic Orban.

Kelemen a adăugat că în cadrul celei de-a doua runde de negocieri i-a transmis lui Orban că aşteaptă de la noul Guvern să nu îşi asume răspunderea guvernamentală şi să nu dea ordonanţe de urgenţă în domenii precum Justiţia, sistemul electoral şi administraţia, menţionând că a recomandat respectarea tuturor legilor aprobate în Parlamentul României şi a tratatelor ratificate de ţara noastră privitoare la drepturile minorităţile etnice.

"Am spus că aşteptăm de la noul Guvern să nu îşi asume răspunderea guvernamentală şi să nu dea ordonanţe de urgenţă în următoarele domenii: Justiţie, sistemul electoral şi administraţie. Sunt domenii unde fără ordonanţe de urgenţă nu poţi să mergi. Rectificarea de buget trebuie să o faci prin ordonanţă de urgenţă. Am spus şi am recomandat să fie respectate toate legile aprobate în Parlamentul României şi aprobate tratatele internaţionale ratificate de România în ceea ce priveşte drepturile minorităţilor etnice şi nu numai şi trebuie să încercăm să relansăm tot ce nu s-a făcut în domeniul restituirii proprietăţilor, în limita competenţelor Guvernului.", a subliniat Kelemen Hunor.

Liderul UDMR a precizat că a lăsat un text scris liberalilor cu aceste cerinţe.

"Credem că e necesar un acord scris, am şi lăsat un text la colegii liberali, un text care conţine toate elementele pe care vi le-am prezentat, pentru această perioadă 2019-2020. Noi, de fiecare dată, când am susţinut un guvern minoritar sau majoritar, dar am avut o colaborare parlamentară, de fiecare dată am făcut acest lucru pe baza unui acord scris, acord semnat. Printr-o colaborare, prin discuţii, prin argumente, putem să depăşim ceea ce în această perioadă de doi-trei ani de zile ne-a despărţit şi să ridicăm nivelul de încredere între UDMR şi PNL", a punctat Kelemen. AGERPRES

×
Subiecte în articol: kelemen hunor