x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Iohannis, despre banii cheltuiți pentru Apărare: Nu e bine să avem abordări contabile

Iohannis, despre banii cheltuiți pentru Apărare: Nu e bine să avem abordări contabile

de Redacția Jurnalul    |    11 Apr 2024   •   18:01
Iohannis, despre banii cheltuiți pentru Apărare: Nu e bine să avem abordări contabile
Sursa foto: presidency.ro

Nu e bine să avem abordări contabile, ci să vedem imaginea un pic mai mare, spune Klaus Iohannis despre situația prezentată într-un raport NATO, potrivit căreia în 2023, România a cheltuit pentru Apărare nu 2,5%, ci doar 1,6% din PIB.

„Explicația nu e foarte complicată și subliniez că nu e bine să avem abordări contabile, ci să vedem imaginea un pic mai mare. Sunt puține motive principale pentru care alocarea a fost una și cheltuiala a fost alta, fiindcă alocarea inițială a respectat angajamentul politic. Banii nu s-au putut cheltui așa cum a fost prevăzut din câteva motive, unele ținând de noi, altele nu. Un motiv care nu ține de noi - pur și simplu lucruri pe care am vrut să le cumpărăm nu s-au găsit. Este o problemă globală - în zona de înzestrare militară cererea este incomparabil mai mare decât oferta și anumite lucruri pe care ni le-am dorit nu am putut să le obținem. Al doilea factor au fost dificultățile bugetare create și de inflație și de multe alte probleme pe care le-am avut și atunci disponibilitatea, banii lichizi nu au existat atunci când cei care se ocupă de înzestrare ar fi vrut să îi cheltuie. În acest fel, multe cheltuieli s-au realizat, dar nu în anul calendaristic, până la 31 decembrie. Nu trebuie să facem chiar un calcul contabil. Aceste cheltuieli s-au făcut în contul anului 2023, când au fost angajate”, spune Klaus Iohannis despre situația descrisă într-un raport NATO potrivit căreia în 2023, România a cheltuit pentru Apărare nu 2,5%, ci doar 1,6% din PIB.

El spune că un factor care „a deranjat nu doar înzestrarea și cheltuielile pe apărare, ci la modul general a deranjat și pe români”, a fost inflația mare avută anul trecut.

„Cam acestea sunt explicațiile și cred că e bine de știut că noi am cheltuit foarte mulți bani pe apărare, nu ca să cheltuim bani, ci ca să facem România mai sigură”, încheie șeful statului.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Klaus Iohannis NATO