x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Klaus Iohannis, consultare bilaterală cu președintele Consiliului European despre viitorul buget al UE şi planul de relansare economică

Klaus Iohannis, consultare bilaterală cu președintele Consiliului European despre viitorul buget al UE şi planul de relansare economică

30 Iun 2020   •   16:18
Klaus Iohannis, consultare bilaterală cu președintele Consiliului European despre viitorul buget al UE şi planul de relansare economică

Președintele Klaus Iohannis a avut, marți, o consultare bilaterală în format de videoconferință cu președintele Consiliului European, Charles Michel, în vederea pregătirii reuniunii Consiliului European care va avea loc pe 17 și 18 iulie, la Bruxelles, potrivit Administrației Prezidențiale.

Discuția a vizat viitorul buget multianul al Uniunii pentru perioada 2021 – 2027, cât și Planul de relansare economică propuse de către Comisia Europeană.

În cadrul discuției, președintele Klaus Iohannis a prezentat obiectivele principale pe care România le are în cadrul acestui proces de negociere, reiterând necesitatea de a se ajunge cât mai curând la un acord final.

„În ceea ce privește viitorul buget al Uniunii, Președintele României a subliniat că obiectivul major al țării noastre este obținerea unor alocări cât mai mari pentru politicile de coeziune și agricultură. În acest context, Președintele Klaus Iohannis a reiterat solicitarea de menținere a unui rol principal al celor două politici în cadrul viitorului buget al Uniunii, având în vedere că acestea reprezintă cele mai importante instrumente de investiții ale Uniunii, care funcționează în mod adecvat și care pot oferi soluții eficiente în situațiile de criză.”, informează Administrația Prezidențială.

În cee ace privește politica de coeziune, șeful statului „a solicitat o flexibilitate sporită în absorbția sumelor alocate acestei politici. Astfel, Președintele Klaus Iohannis a susținut creșterea transferurilor între diferitele fonduri ale acestei politici pentru a adapta finanțarea disponibilă la nevoile noastre specifice de dezvoltare. De asemenea, Președintele României s-a exprimat în favoarea menținerii ratelor de cofinanțare și prefinanțare din actuala perioadă de programare 2014-2020, precum și a actualei reguli de dezangajare a fondurilor europene de n+3 ani”.

Preşedintele Klaus Iohannis a pledat şi pentru o flexibilitate suplimentară în cadrul concentrării tematice în cazul Fondului European de Dezvoltare Regională.

Şeful statului a mai solicitat, referitor la Politica Agricolă Comună, alocări suplimentare pentru dezvoltarea rurală, ţinând cont de faptul că zonele rurale au o nevoie ridicată de investiţii pe termen lung.

În ceea ce privește plățile directe, Președintele Klaus Iohannis a susținut continuarea procesului de convergență externă a acestora, astfel încât sumele acordate fermierilor români din bugetul Uniunii să fie cât mai apropiate de cele din statele Europei de Vest. De asemenea, Președintele României a pledat pentru eliminarea caracterului obligatoriu al mecanismului de plafonare a plăților directe, astfel încât statele membre să aibă flexibilitatea necesară pentru adaptarea finanțărilor la propriile condiții specifice.”, mai informează Administrația Prezidențială.

Referitor la Planul de redresare economică, Președintele României a pledat pentru o alocare totală substanțială, pentru o pondere mai mare a componentei de granturi comparativ cu cea de împrumuturi în totalul sumelor alocate, precum și pentru un acces rapid și eficient la finanțare pentru toate statele membre. De asemenea, Președintele Klaus Iohannis s-a pronunțat pentru o perioadă cât mai lungă în ceea ce privește implementarea noului instrument de redresare economică, astfel încât sumele alocate statelor membre să poată fi absorbite integral și eficient.

„ Preşedintele României s-a pronunţat pentru asigurarea unei perioade de rambursare de 30 de ani pentru fondurile alocate pentru redresarea economică, întrucât această abordare ar permite punerea în aplicare a angajamentelor pe termen mediu şi lung asumate la nivelul Uniunii Europene, evitând, totodată, presiuni nejustificate asupra bugetelor naţionale.

În ceea ce priveşte Fondul pentru Tranziţie Justă, şeful statului a pledat pentru caracterul voluntar al transferurilor de la Fondul de Coeziune către acest fond.”, mai arată sursa citată.

×