„Cred că este o temă vehiculată din motive populiste și electorale. Nu-i așa? Funcționăm după Constituție. Când am fost ales, peste 6 milioane de români mi-au dat votul ca să fac lucrurile ca la carte, iar Cartea e Constituția, acolo scrie foarte clar că trebuie să stau până predau mandatul președintelui nou ales.
Nu despre asta trebuie să vorbim. Peste puține luni plec. Ce am făcut e de domeniul trecutului, mi le asum și pe cele bune, și pe cele rele. Acum trebuie să ne pregătim pentru noi alegeri, românii să înțeleagă că asta e tema pe care trebuie să o discutăm.Nu văd o utilitate în discuții prelungite dacă trebuia sau nu să stau", a declarat Iohannis.
Președintele a insistat că dezbaterea publică ar trebui să se concentreze pe alegerile viitoare și pe programele candidaților, nu pe o eventuală demisie a sa:
„Candidații și cei interesați de România să poftească în față să spună cum vor ei să ducă România mai departe și la ce să se aștepte românii de la ei. Astea sunt temele importante, ar fi foarte util să ne concentrăm pe acestea.”
Declarațiile lui Klaus Iohannis vin după o perioadă de peste o lună de absență din spațiul public. Luni, președintele participă la reuniunea liderilor UE de la Bruxelles, unde vor fi discutate subiecte precum apărarea europeană împotriva Rusiei și noile tarife comerciale impuse de Donald Trump, care afectează Canada, Mexic și China.


