x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Klaus Iohannis participă la reuniunea Consiliului European, la Bruxelles

Klaus Iohannis participă la reuniunea Consiliului European, la Bruxelles

13 Oct 2020   •   11:44
Klaus Iohannis participă la reuniunea Consiliului European, la Bruxelles

Președintele Klaus Iohannis va participa, joi și vineri, la reuniunea Consiliului European, care va avea loc la Bruxelles, potrivit Administrației Prezidențiale. 

Pe agenda de discuţii a reuniunii se află subiecte referitoare la pandemia de COVID-19, viitoarele relaţii dintre Uniunea Europeană şi Marea Britanie, precum şi combaterea schimbărilor climatice. Totodată, liderii europeni vor aborda şi teme cu privire la relaţiile externe ale Uniunii Europene, mai precizează sursa citată. 

„Preşedintele Klaus Iohannis va exprima preocuparea cu privire la ritmul accelerat de creştere a numărului de cazuri de infectare cu COVID-19 la nivel european, context în care va pleda pentru o coordonare sporită între statele membre ale Uniunii Europene. De asemenea, preşedintele României va susţine restabilirea, cât mai curând posibil, a celor patru libertăţi de circulaţie în cadrul Pieţei Interne a Uniunii şi se va pronunţa pentru menţinerea deschisă a fluxurilor de aprovizionare între statele membre", arată Administraţia Prezidenţială.

Liderii Uniunii vor aborda şi stadiul şi perspectivele negocierilor în curs privind viitorul acord de parteneriat dintre UE şi Marea Britanie, precum şi măsurile de pregătire în contextul finalizării perioadei de tranziţie, la 31 decembrie.

Preşedintele Klaus Iohannis va sublinia faptul că implementarea corespunzătoare a Acordului de retragere în toate elementele sale de către autorităţile britanice reprezintă o premisă fundamentală în construirea viitoarei relaţii a Uniunii cu Regatul Unit.

Liderii UE vor avea discuţii referitoare la propunerea făcută de Comisia Europeană de reducere cu 55% a emisiilor de gaze cu efect de seră până la sfârşitul anului 2030 comparativ cu 1990.

În acest context, preşedintele Iohannis va menţiona că această propunere va necesita identificarea unor mecanisme adecvate de punere în aplicare, care să fie adaptate nevoilor specifice ale statelor membre.

În pregătirea reuniunii de la Bruxelles, preşedintele Klaus Iohannis va avea, marţi, o videoconferinţă bilaterală cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel.
 

×