Președintele Klaus Iohannis va avea, marți, la ora 13:00, la Palatul Cotroceni, o ședință privind măsurile de gestionare a epidemiei de coronavirus cu membri ai Guvernului, potrivit Administrației Prezidențiale.
La întâlnire vor participa premierul Ludovic Orban, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, ministrul Apărării Naționale, Nicolae Ciucă, ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, și șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat.
La finalul ședinței, Klaus Iohannis va susține o declarație de presă.
Citește pe Antena3.ro