x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Korodi Attila (UDMR), despre raportul MCV: Este o radiografie care trebuie luată în considerare

Korodi Attila (UDMR), despre raportul MCV: Este o radiografie care trebuie luată în considerare

22 Oct 2019   •   17:29
Korodi Attila (UDMR), despre raportul MCV: Este o radiografie care trebuie luată în considerare

Liderul grupului UDMR din Camera Deputaţilor, Korodi Attila, a declarat marţi, pentru AGERPRES, că raportul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) este o radiografie care trebuie luată în considerare şi că sunt corecţii care trebuie făcute.

"Este o radiografie care trebuie luată în considerare, totdeauna rapoartele MCV trebuiau luate în considerare. Exact, pe fiecare temă în parte, ce conţine, vom afla în zilele următoare, pentru că nu am avut posibilitatea să analizăm textul, dar corecţii întotdeauna sunt necesare, atât cu privire la sistemul judiciar, şi aici ne gândim la nominalizarea conducătorilor parchetelor, unde credeam că depolitizarea trebuie să continue, cât şi la rolul pe care o entitate independentă înăuntrul sistemului judiciar trebuie să îl aibă pentru a face cercetările necesare, în cazul în care aceste cercetări privesc persoane din sistemul judiciar. Lucrurile acestea trebuiesc abordate cu chibzuinţă şi cu implicarea celor vizaţi, adică atât a instituţiilor din sistemul judiciar, cât şi a asociaţiilor profesionale", a declarat Korodi Attila.

Întrebat dacă România a făcut paşi înapoi în această privinţă, parlamentarul UDMR a punctat că este un semn de slăbiciune faptul că procurorul general, dar şi şefii DNA şi DIICOT sunt interimari şi nu au mandate ferme, câştigate.

"Numai dacă ne gândim la lipsa conducătorilor cu mandat ferm, câştigat şi nu interimar, de la Procuratura Generală, DNA şi DIICOT, este un semn de slăbiciune şi suntem în situaţia în care constatăm că suntem cu paşi în urmă", a conchis Korodi Attila.

Comisia Europeană a publicat, marţi, raportul privind progresele înregistrate de România în cadrul Mecanismului de Cooperare şi de Verificare (MCV), instituit la 1 ianuarie 2007 pentru a evalua progresele înregistrate de ţara noastră în raport cu angajamentele asumate în domeniul reformei judiciare şi al combaterii corupţiei.

Evoluţia situaţiei privind reforma sistemului judiciar şi combaterea corupţiei în România în primele luni ale anului 2019 a constituit o sursă de preocupare majoră pentru Comisia Europeană, care în mai 2019 a trebuit să informeze autorităţile române că, dacă nu fac îmbunătăţirile necesare sau dacă adoptă noi măsuri negative, va lua măsuri în temeiul Cadrului UE pentru consolidarea statului de drept, care depăşeşte parametrii evaluaţi în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV), relevă raportul adoptat marţi de Colegiul Comisarilor.

Raportul face un bilanţ al evoluţiei situaţiei din luna noiembrie 2018 până în prezent cu privire la toate recomandările formulate de Comisia Europeană. Acest raport este completat de un document de lucru al serviciilor Comisiei care prezintă o analiză detaliată realizată pe baza dialogului continuu purtat de serviciile Comisiei cu autorităţile române.

În raport se constată că, în perioada scursă de la ultimul raport, Comisia Europeană a fost nevoită să îşi exprime în mai multe rânduri preocupările legate de statul de drept în contextul dialogului purtat cu autorităţile române cu privire la evoluţia situaţiei în materie de reformă a sistemului judiciar şi de luptă împotriva corupţiei. De fiecare dată, Comisia a constatat o involuţie faţă de progresele înregistrate în anii precedenţi, situaţie care constituie o sursă de preocupare majoră. AGERPRES

×
Subiecte în articol: Korodi Attila