Noii deputaţi şi senatori s-au întrunit ieri într-o primă şedinţă unde au intonat imnul de stat şi au desemnat membrii Comisiei de validare a mandatelor parlamentare care are cinci zile la dispoziţie să verifice actele senatorilor şi deputaţilor, urmând ca vineri, cel mai târziu, ei să poată depună jurământul de credinţă şi să-şi intre oficial în pâine.
Deputatul ales s-a dus la Cameră în prima zi cum s-au dus copiii la şcoală în prima zi. Senatorul nou-ales are şi el emoţii. E şi el un om. Are şi el nişte speranţe pentru ţara asta. Pentru neamul ăsta. Deputatul de tip nou şi senatorul de tip nou. Ce bine ne pare la toţi de ei! Aşa merită dacă nu le-a plăcut cartea. Să stea să servească patria dacă de altceva nu le-a ars. Acum se văd ăia care n-au fost buni la şcoală. Care, cum spunea Mădălin Voicu, n-au meserie. Acum se văd chiulangiii şi lipitorile. Acuma se vede ăla care-a stat cu burta pe carte şi ăla care nu. Ne pare rău pentru ei, dar pentru noi ne pare şi mai rău. Pentru noi ni se rupe de-a dreptul inima.
PRIMA ZI LA CAMERĂ...
Sentimente bune şi elanuri pozitive în prima zi de Cameră. Se fac poze pentru legitimaţiile provizorii şi se zâmbeşte la cameră. Nu la Cameră. La cameră. Prima şedinţă e ca o şedinţă de dirigenţie. Pentru că sunt bătrână, bolnavă şi sub tratament (L.M.), abia înţeleg ce le spune la copiii ăştia un nene bătrân pe care nu mă strofoc să aflu cum îl cheamă (Vainăr, mi se şopteşte în cască). Spre deosebire de doamna dirigintă de la şcoală, la Vainăr nu cred c-a venit cineva cu floricele. Îmi pare rău pentru dumnealui. Copiii ăştia din ziua de azi nu mai sunt copiii ăia de pe vremuri. Ăştia de-acuma s-au emancipat. Afişează o mină cuminte, dar de fapt. Nasol de ei, dar mai nasol de noi, ca să zicem vorba aia. Sperăm din toată inima ca prima zi de Cameră să se întipărească în mintea lor de copii cuminţi. Că-s cuminţi, nu le fie de deochi. Înţelegeţi-i şi pe ei. E prima lor zi de şcoală. Au şi ei emoţii, au şi ei sentimente, sunt şi ei animaţi de intenţii bune, vor tot ce-i mai bun din lume. Pentru dumneavoastră se screm, să ştiţi, nu pentru ei. Şi-au făcut şi duş de dimineaţă. Pot să pun pariu că fetele s-au epilat înainte şi au petrecut ore bune în SPA, ca să aibă tenul odihnit.
Cine are păr, s-a spălat pe cap şi şi-a aranjat frumos bretonelul. Cine n-are, doar şi-a scuipat în palmă şi şi-a tras una peste tâmplă. Cine are burtă, a trebuit să şi-o sugă. Altfel n-ar fi putut să intre în banca strâmtă. Spălăţei şi ordonaţi, copiii din Camera Deputaţilor s-au aşezat în bancă şi acum se uită la domnul din faţa lor şi mimează gândirea. În fond, e ceea ce trebuie să facă de acum încolo, timp de patru ani de zile. Nu e uşor să mimezi că gândeşti. Trebuie să ai mereu atenţia încordată. Elena Udrea, de exemplu, cu greu poate să facă asta. Ni se pare c-o buşeşte râsul mereu. Nu ştim de ce, dar credem că doar ni se pare. Blondă la suflet, blondă la trup, Elena Udrea e... Elena Udrea e.
Deşi nu i se vede de sus, lui Victor Socaciu i-am sesizat un smoc de păr pe laptopul unui coleg. Stă pe frunte, la loc de frunte. Nu-l recunoscusem de la bun început. Ce naşpa de el. A început să îmbătrânească. Crecă d-aia s-a şi băgat în politică.
... ŞI LA SENAT
"Haideţi, domnule Antonescu, zâmbiţi... mai relaxat... Aşa... (Cling)... Perfect". Rând pe rând se perindă toţi senatorii pe la fotograf pentru pozele de legitimaţie. Ritualul executat o dată la patru ani e destul de cunoscut. Şi se petrece sub privirile tuturor, fie ei colegi sau reprezentanţi mass-media. Doamnele îşi fasonează cocu’ sau bucla, domnii se trag de cravată sau îşi piaptănă freza proaspăt tunsă, sau îşi sug burta. Se ia parlamentarul, se aşază în lumină pe un scaun, fotograful dă indicaţii (mai la dreapta, mai la stânga, privirea sus, mai relaxat, staţi drept), toată lumea se hlizeşte sau chicoteşte, două-trei secunde de seriozitate şi gata, poza-i gata. Pentru nou- aleşi, antrenamentul a fost făcut pentru pozele din campanie. Aceleaşi priviri, aceleaşi zâmbete aceiaşi relaxare mimată.
Forfota detaşată de la poze se sparge deodată şi holul de la Senat se umple brusc de parlamentari agitaţi care dau din mâini şi vorbesc încontinuu la telefon. "Ce se întâmplă măi Radule?", e tras de mânecă Berceanu de câţivă colegi senatori. "Nu ştiu, nu ştiu", dă neputincios din mâini şi îşi face loc să treacă spre sala principală. De întâmplat, s-a întâmplat. Schimbarea lui Stolojan pe un Boc i-a luat prin surprindere pe unii, îi face să strâmbe din nas pe alţii, iar ultimii zâmbesc amar în colţul gurii. Câte trei-patru se adună pe la colţuri feriţi de urechile ziariştilor şi comentează. Îşi agită mâinile în aer, trag cu poftă din ţigările pe care le storcoşesc nervos în scrumiere după câteva fumuri. Se aşază, se ridică, se strigă, şuşotesc. Cel mai agitat e Miron Mitrea, care nu lasă telefonul de la ureche şi face potecă pe culoarele Senatului, urmărit îndeaproape de umbra sa de luni, Marian Oprişan. Se lasă greu la declaraţii, şi se strecoară prin mulţimea de ziarişti retrăgându-se în locuri mai liniştite. Toate televizoarele sunt ştiri. Stolojan, Boc, Băsescu, PSD, PD-L, comentatori, transmisii live. Se lipesc ca scamele electrizate de câte un ecran din apropiere ca să mai simtă pulsul după vestea neaşteptată. Proaspăt-alesul în Senat comenatorul sportiv, Cristian Ţopescu, se opreşte doar pentru câteva secunde în dreptul unui televizor şi face câteva grimase zâmbind apoi către reprezentanţii presei. E mai relaxat decât Cristian Diaconescu care trece încruntat şi ca o nălucă.
Miron Mitrea vorbeşte în continuare la telefon. Colegul său de partid, Mircea Geoană nu şi-a făcut încă apariţia la Senat. Oprişan în umbră. Numără paşii, aprobă din cap de câteva ori şi se consultă din priviri cu Mitrea. "Păi, da, sigur că da. Aşa trebuie. Da... Da... E foarte bine".
"ÎN RÂNDUL PATRU, BANCA DE LA GEAM"
Nou-aleşii, pentru prima dată aflaţi într-un scaun de senator, sunt cei mai cuminţi şi ascultători. N-au habar de cutume, n-au ritualuri "de sală" sau de "de hol", n-au fotoliul lor, nici de poziţia lor nu sunt foarte siguri. Par nişte mici "alieni" ajunşi pe o bucată de pământ roditor, dar care habar n-au, încă cum se mănâncă astfel roadele. Atunci ascultă cuminţi indicaţiile şi îndrumările şi cu timpul vor învăţa să le mănânce şi poate chiar o să le şi placă. Îşi ocupă cuminţi locurile, ca în prima zi de şcoală în bancă, îşi încrucişează mâinile pe pupitru şi urmăresc ce se întâmplă în jurul lor. Îşi aranjează mai bine nodul de la cravată, îşi aranjează manşetele, trag cu coada ochiului la vecinul de "bancă" să vadă ce "manuale" a scos pe pupitru, apoi se lasă pe spate degajat, numără până la cinci, trage aer în piept şi răsuflă uşurat. De copiat încă nu se pune problema că încă nu a venit vremea testelor. Sună clopoţelul. Se aşază toţi în băncuţe cuminţi cu unghiile tăiate regulamentar şi batistuţa curată în buzunar. Se cântă imnul. Se termină imnul. Luaţi loc, începe lecţia! Miron Mitrea a lăsat demult telefonul. Stă picior peste picior şi priveşte în gol. Priveşte în gol şi pufăie. Pufăie dintr-o ţigară. Dintr-o ţigară electronică. Ţigară electronică? Cum nu ştiţi de care?! D’aia care nu scoate fum, doar mimezi că fumezi dintr-un cip în formă de ţigară. Scoate un fel de abur, de fum dar care nu miroase. Poate s-o fi lăsat de fumat. Poate doar încearcă. Între timp pufăie mimetic şi palmează "ţigara" când face o pauză. O pauză de mimetism.
Şedinţa se termină repede. Miron Mitrea e printre primii care părăsesc sala mare a Senatului. Tot vorbind la telefon şi tot agitat. Cu aceeaşi umbră. Marian Oprişan. Care răsare de nici nu ştii de unde a dispărut. Domnu’ Oprişan nu e senator. Dar s-a plimbat pe uşile şi culoarele Senatului detaşat şi cu un aer familiar de ai fi băgat mâna-n foc că ar fi de al casei.
Hai să fie într-un ceas bun şi să nu care cumva să vă văd că iar chiuliţi, că să ştiţi, vorbesc cu diriginta şi vă scade nota la purtare. Ceea ce pentru nişte unii ca voi, care trăiesc din mimat, ar fi chiar naşpa.
Citește pe Antena3.ro