Bilanţul PD-L: un primar în puşcărie, un primar în arest preventiv, un vicepreşedinte de organizaţie arestat pentru crimă în Irlanda, un fost ministru care nu se prezintă la anchete din motive de sarcină. Partidul refuză să îi excludă.
Traian Băsescu, în 2004, în campanie: "Voi strânge de gât cu mâna mea pe orice ministru al partidului suspectat de corupţie!". Au trecut şase ani de atunci şi declaraţia preşedintelui a lăsat loc unui bilanţ elocvent al PD-L pe primele două luni ale anului 2010: Mircea Gutău, preşedintele PD-L Vâlcea şi primar la Râmnicu-Vâlcea, este în puşcărie, condamnat definitiv pentru luare de mită; preşedintele PD-L Craiova, Antonie Solomon, primarul Craiovei, arestat pentru luare de mită; vicepreşedintele PD-L Hunedoara, Marian Mihalache, este arestat în Irlanda pentru crimă.
Nici unul dintre ei nu a pierdut calitatea de membru al partidului şi nici nu a fost strâns de gât de Traian Băsescu, probabil pentru că promisiunea sa se referea la miniştri şi nu la primari. Dar nici Monica Iacob Ridzi, fost ministru, anchetată de DNA pentru corupţie, nu a primit nici o sancţiune din partea PD-L, fiind scutită medical şi de prezenţa în faţa procurorilor.
ORGANIZAŢIA VÂLCEA, CONDUSĂ DIN PUŞCĂRIA COLIBAŞI
După ce Mircia Gutău a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare, pentru luare de mită, PD-L a înregistrat performanţa de a fi un partid cu o organizaţie judeţeană condusă din puşcărie. Gutău nu este numai primarul oraşului Râmnicu-Vâlcea, ci şi preşedintele filialei PD-L Vâlcea. După încarcerare, el a trimis mesaje din Penitenciarul Colibaşi, dirijându-i pe subalternii săi. Care au obţinut clemenţă de la conducerea centrală a PD-L. Deputatul Samoil Vâlcu a declarat că o delegaţie din partea PD-L Vâlcea a discutat cu conducerea centrală a partidului pentru a nu se pripi în a-l exclude pe Gutău, făcând aceeaşi greşeală ca acum trei ani şi jumătate.
"O delegaţie din partea organizaţiei noastre a avut mai multe discuţii cu conducerea centrală a partidului, rugând să nu se grăbească în a lua decizii pripite ca acum trei ani şi jumătate. Până nu se epuizează toate căile legale de atac, primarul Mircia Gutău, preşedintele, prietenul şi colegul nostru, să nu sufere consecinţele. Nu luăm în calcul excluderea până nu se epuizează şi ultima cale extraordinară de atac, indiferent de cât timp se va scurge. Între timp, în locul domniei-sale, actele de la partid sunt semnate de unul dintre cei doi vicepreşedinţi. Suntem alături trup şi suflet de Mircia şi de familia sa", a declarat deputatul PD-L Vâlcea, Samoil Vâlcu.
În ceea ce-l priveşte pe vicepreşedintele PD-L Hunedoara, Marian Mihalache, arestat la Dublin pentru crimă, acesta a rămas membru de partid, cu funcţie cu tot, pentru că, aşa cum au explicat liderii PD-L, în frunte cu Emil Boc, "trebuie o condamnare definitivă" pentru a putea fi exclus din rândurile democrat-liberalilor. Aceeaşi unitate de măsură i se aplică şi lui Antonie Solomon, arestat miercuri pentru luare de mită. Solomon rămâne preşedinte al PD-L Craiova, chiar şi din arest reuşind să organizeze manifestaţii de solidaritate în oraş.
STATUTUL PARTIDULUI, FAVORABIL PENALILOR
Monica Macovei a cerut ca Solomon să fie suspendat din PD-L, arătând că excluderea este foarte dificil de operat, conform statutului permisiv al partidului. Întrebată dacă PD-L ar trebui să îl excludă pe Solomon, europarlamentarul a afirmat: "În statutul actual al PD-L, excluderea este prevăzută doar pentru condamnare definitivă, cu executare în penitenciar". "Eu am propus modificarea statutului prin suspendarea din partid şi din funcţiile publice a celor arestaţi preventiv şi a celor trimişi în judecată. Dar e doar o propunere deocamdată", a spus Macovei.
Ea a adăugat că, în opinia sa, primarul Craiovei ar trebui suspendat, "iar excluderea vine cu condamnarea definitivă, indiferent de modul de executare". Macovei declarase în urmă cu două săptămâni şi că Gutău "trebuia de mult exclus din partid", dar afirmaţiile ei au rămas fără răspuns din partea conducerii PD-L.
Citește pe Antena3.ro