x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Lazăr susține că demersul lui Toader are conținut „strict politic”

Lazăr susține că demersul lui Toader are conținut „strict politic”

27 Dec 2018   •   14:07
Lazăr susține că demersul lui Toader are conținut „strict politic”
Sursa foto: DIANA OROS

Procurorul general Augustin Lazăr susţine că demersul ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, de continuare a procedurii de revocare a sa din funcţie are un conţinut "strict politic" şi ignoră cadrul legal şi recomandările instituţiilor europene. 

Într-un comunicat remis joi, Augustin Lazăr critică anunţul lui Toader privind continuarea procedurii de revocare şi apreciază că exprimarea ministrului Justiţiei privind "tragerea de timp" are ca scop dezinformarea opiniei publice. 

"Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Augustin Lazăr, consideră că anunţul public al ministrului Justiţiei referitor la continuarea procedurii de revocare ignoră cadrul legal şi recomandările instituţiilor europene referitoare la acest subiect. Astfel, exprimarea nejuridică privind pretinsa "tragere de timp" are ca scop dezinformarea opiniei publice în legătură cu procedura legală de verificare de către instanţa de contencios a "evaluării" procurorului general, efectuată cu depăşirea atribuţiilor legale ale ministrului Justiţiei, precum şi a legalităţii documentului intitulat "Raport de evaluare". În acest sens, art. 39 alin. (1) şi alin. (3) teza a IV-a din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor stabileşte că "evaluarea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (...) se face de o comisie compusă din procurori, membri aleşi ai Secţiei pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, cu grad cel puţin de tribunal, desemnaţi de Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii", declară Lazăr. 

Procurorul general atrage atenţia că demersul ministrului Justiţiei ignoră recomandările GRECO, ale Comisiei Europene pentru Democraţie prin Drept (Comisia de la Veneţia), precum şi ale Raportului MCV, care cer stoparea acţiunilor care afectează statul de drept şi implementarea recomandărilor indicate. 

De asemenea, Augustin Lazăr subliniază că solicitarea de revocare din funcţie a primit aviz negativ din partea Consiliului Superior al Magistraturii, garantul independenţei justiţiei, care a arătat că raportul de evaluare al ministrului Justiţiei "nu respectă dispoziţiile legale în vigoare, standardele internaţionale şi naţionale în materia activităţii Ministerului Public şi contravine direcţiei jurisprudenţiale conturate atât de organismele internaţionale, cât şi de Curtea Constituţională a României". 

"Având în vedere cele expuse, Augustin Lazăr consideră că demersul ministrului Justiţiei, cu conţinut strict politic, este de natură să afecteze încrederea publică în capacitatea instituţiei de a-şi îndeplini rolul constituţional. În acest context, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie doreşte să asigure opinia publică despre faptul că Ministerul Public îşi va îndeplini în continuare cu fermitate atribuţiile prevăzute de articolul 131 din Constituţia României, respectiv de a reprezenta, în activitatea judiciară, interesele generale ale societăţii şi de a apăra ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor", afirmă sursa citată. 

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat că joi îi va trimite preşedintelui Klaus Iohannis cererea oficială de revocare a procurorului general Augustin Lazăr, dar şi propunerile de numire în cinci funcţii de conducere din cadrul structurilor Parchetului General, pe care şeful statului le-a respins anterior pe motiv de nelegalitate. 

"Astăzi, voi trimite la preşedintele republicii solicitarea de revocare din funcţie a procurorului general al României. Au trecut aproape două luni. Dumneavoastră cunoaşteţi procedurile care s-au derulat până în prezent. Ştiţi că procurorul general trage de timp, nu e un secret pentru nimeni. Personal chiar poate fi înţeles, dar ca procuror general este imposibil de înţeles, pentru că s-a adresat Curţii de Apel, la contencios administrativ, din Alba Iulia ca persoană fizică, la dânsul acasă, dar eu am evaluat nu persoana fizică, ci procurorul general. (...) M-am referit la deficienţele manageriale de care domnia sa a dat dovadă", a explicat Toader într-o conferinţă la sediul Ministerului Justiţiei. 

El a amintit că procurorul general a cerut, prin acţiunea înaintată la Alba Iulia, să se trimită solicitarea la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, care să decidă dacă ministrul poate evalua procurorul general, cerere care a fost respinsă. 

"Instanţa a declinat competenţa la Curtea de Apel, care a declinat înapoi la Alba Iulia şi a apărut acel conflict negativ de competenţă, dar regulator de competenţă este instanţa superioară - Înalta Curte, care va decide, (...) va motiva, va trimite dosarul şi vom intra probabil în ianuarie-februarie", a spus Tudorel Toader. 

În opinia sa, această acţiune nu reprezintă decât "tragere de timp", fără a avea legătură cu fondul cauzei.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: Augustin Lazăr tudorel toader revocare