Ministrul Muncii, Sebastian Lazaroiu, sustine ca USL reprezinta intruchiparea trecutului si "se va face pulbere pana la viitoarele parlamentare". "Cred ca USL se va face pulbere pana la viitoarele parlamentare. Povestea asta cu 50% plus unu pe care il va obtine USL si va guverna singur o cred vreo doi sau trei naivi de la Bucuresti. In teritoriu, cei de la PSD si PNL, care fac de ani de zile campanii, rad cand aud asta cu luam jumatate plus unu si guvernam singuri", a declarat Lazaroiu intr-un interviu acordat Ziare.com.
"Pot sa le dau o veste proasta iluzionistilor Ponta si Antonescu - in ultimul sondaj de opinie USL a intrat sub 50%, e adevarat, nu cu mult, dar se confirma trendul descendent. Sa zicem ca printr-o minune USL ar lua 44% la viitoarele alegeri. Mai au nevoie de 6% sa-si faca majoritatea. Imi imaginez ca ungurii, care au suportat cele mai mizere tiruri nationaliste de la liberali si social-democrati in ultima perioada, vor fi de-a dreptul incantati sa guverneze alaturi de PSD si PNL din 2012 incolo", a spus ministrul Muncii.
Sebastian Lazaroiu a mai anuntat ca sistemul de pensii de stat nu va fi desfiintat, iar pensiile "pot creste in masura in care economia creste sanatos".
"Ma ingrijoreaza forta de munca din mediul rural care reprezinta adevaratul rezervor pentru cresterea ratei ocuparii in urmatorii ani. Noi aici trebuie sa intervenim. Unele masuri de stimulare a angajarii la tineri sunt deja in functiune. Sunt stimulente atat pentru angajatori, cat si pentru angajati. Sunt si masuri pentru a-i mentine in campul muncii pe cei care se apropie de varsta de pensie", a mai declarat ministrul pentru Ziare.com.
Cat despre scandalul legat de rata scazuta de promovare la bacalaureat, Sebastian Lazaroiu sustine ca "nu s-a intamplat nimic spectaculos, iar piata fortei de munca n-are nevoie de bucati de hartie pe care sa scrie 'diploma', ci de oameni pregatiti".
"Cine tipa ca bietii elevi au fost persecutati in acest an cu camere de luat vederi nu le vrea binele nici elevilor, nici parintilor. Actualul sistem de Educatie, complicitatea intre parinti, profesori si politicieni din ultimii 20 de ani e responsabila pentru aceasta rata mica de promovabilitate. Tragem in Funeriu, pentru ce? Pentru ca si-a facut treaba? Eu cred ca a procedat foarte corect. Funeriu a plecat descult in Franta, a facut excelenta in cercetare si s-a intors savant in Romania", a mai declarat Lazaroiu.