x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Lege - Cazărmi pentru utilităţi sociale

Lege - Cazărmi pentru utilităţi sociale

de Jurnalul National    |    19 Mar 2008   •   00:00

Senatorii jurişti au aprobat o propunere legislativă privind declararea terenurilor şi clădirilor dezafectate aparţinând Ministerului Apărării ca fiind de utilitate publică, precum şi amenajarea acestora ca şi clădiri de utilitate publică şi spaţii verzi.

Senatorii jurişti au aprobat o propunere legislativă privind declararea terenurilor şi clădirilor dezafectate aparţinând Ministerului Apărării ca fiind de utilitate publică, precum şi amenajarea acestora ca şi clădiri de utilitate publică şi spaţii verzi. Senatorul PC Marius Marinescu le-a explicat  membrilor comisiei că, prin adoptarea acestei iniţiative , unităţile militare dezafectate nu vor ajunge “pe mâna dezvoltatorilor imobiliari”, el apreciind că este vorba despre afaceri, în acest caz, “de zeci de miliarde de euro”. Senatorul a menţionat că cele 142 de unităţi militare dezafectate, potrivit datelor furnizate de Ministerul Apărării, trebuie să ajungă “acolo unde trebuie”, ca locuinţe pentru tineri sau să dobândească alte utilităţi sociale.

           

×
Subiecte în articol: politic