x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Legea antidefăimare sau legea cenzurii?

Legea antidefăimare sau legea cenzurii?

de Marius Gîrlașiu    |    10 Feb 2016   •   07:49
Legea antidefăimare sau legea cenzurii?
Sursa foto: Silviu MATEI / AGERPRES FOTO

Legea defăimării sociale, iniţiată de liderul PSD Liviu Dragnea, a primit aviz favorabil în comisiile din Camera Deputaţilor şi are mari şanse să intre azi pe ordinea de zi în plen. Amenzile pentru defăimare socială s-au mărit la 100.000 de lei.

Deputaţii din Comisia juridică şi cea pentru Drepturile Omului au dat, ieri, aviz favorabil legii privind defăimarea socială. La propunerea lui Liviu Dragnea, iniţiatorul proiectului, s-au majorat până la 100.000 de lei şi amenzile pentru cei care aduc atingere imaginii unui grup sau unei comu-nităţi. În octombrie anul trecut, după ce legea lui Dragnea fusese adoptată de Senat, liderul PSD promitea că va face amenzile simbolice. Iniţial, legea prevedea ca defăimarea socială să fie sancţionată cu amendă de la 1.000 la 30.000 de lei dacă vizează o persoană fizică, respectiv cu amendă de la 2.000 la 60.000 de lei dacă vizează un grup social. „Este o lege la care ţin foarte mult, sper să fie adoptată rapid. După aceea voi face o conferinţă de presă să o explic”, a anunţat Dragnea.

Anul trecut, după un val de critici apărute pe marginea legii, liderul PSD a declarat că va elimina din proiect definirea unui grup social pe criterii de apartenenţă politică şi de avere, astfel că deputaţii au adoptat un amendament pentru scoaterea lor din textul proiectului. A fost eliminată şi o prevedere care se referea la manualele şcolare.

În forma iniţială, Dragnea propusese ca toate manualele şcolare să fie avizate în prealabil de Departamentul pentru Promovarea Demnităţii Umane şi Toleranţei, un organism care va fi înfiinţat în cadrul Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării. „Spiritul legii nu a fost de a pro-teja în vreun fel partidele politice sau oamenii politici de critici. N-a fost gândită nici pe departe ca un mijloc de cenzură, ci ca un mijloc legal pentru a sprijini libera exprimare, res-pectul reciproc şi dem-nitatea umană”, declara Dragnea la acea vreme. „Dacă va deveni lege, poate fi intitulată o reglementare a cenzurii pe Facebook şi un pumn în gură dat ziariştilor din România”, a reacţionat deputatul PNL Gabriel Andronache.

Raportul favorabil a primit 17 voturi pentru şi 5 împotrivă. Au fost eliminate din textul legii şi prevederile iniţiale adoptate la Senat privind activitatea didactică şi pregătirea cadrelor didactice pe tema toleranţei şi a combaterii discriminării.
 

×