x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Legea prin care instituţiile publice sunt obligate să accepte şi plata cu cardul, promulgată

Legea prin care instituţiile publice sunt obligate să accepte şi plata cu cardul, promulgată

08 Noi 2016   •   22:00
Legea prin care instituţiile publice sunt obligate să accepte şi plata cu cardul, promulgată

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat marţi decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea OUG 193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată, informează Administraţia Prezidenţială. 

Prin această lege operatorii economici furnizori de servicii de utilitate publică şi instituţiile publice care încasează impozite, taxe, amenzi au obligaţia să accepte şi plata cu cardul. 

Pentru această lege care modifică şi completează OUG 193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată, preşedintele Klaus Iohannis a cerut reexaminarea pe motiv că actul normativ primit spre promulgare conţinea unele dispoziţii ce puteau genera incertitudine juridică şi lipsă de previzibilitate în aplicare. 

Deputaţii au adoptat proiectul în varianta Senatului, care a amendat textul de lege iniţial, la solicitarea preşedintelui. 

Potrivit textului adoptat, operatorii economici furnizori de servicii de utilitate publică şi instituţiile publice care încasează impozite, taxe şi amenzi au obligaţia să accepte încasări şi prin intermediul cardurilor de credit şi debit. 

În OUG 193/2002 nu era stipulată obligativitatea folosirii acestor instrumente de plată, ci se prevedea că operatorii economici menţionaţi pot accepta şi plata cu cardul. 

Una dintre prevederile adoptate se referă la faptul că "operatorii economici pot acorda avansuri în numerar la terminalele de plată, în baza contractelor încheiate cu instituţiile acceptante". Avansul în numerar, de maximum 200 de lei, poate fi acordat de operatorii economici cu cifra de afaceri mai mare 10.000 de euro. Tranzacţia este asimilată retragerii de bani din bancomat. Forma iniţială a legii trimise spre promulgare prevedea obligativitatea serviciului de avans în numerar. AGERPRES

×