x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Legea salarizării, o bombă amorsată

Legea salarizării, o bombă amorsată

de Diana Scarlat    |    05 Noi 2015   •   17:14
Legea salarizării, o bombă amorsată
Sursa foto: Adrian Manolache

Mult dezbătuta lege a salarizării unitare se află, teoretic, la Ministerul Muncii, în faza finală de redactare. Sindicaliştii spun, însă, că discuţiile cu Executivul nici măcar nu se apropiaseră de final, iar după căderea Guvernului nu se pierde nimic.

Guvernul Ponta a anunţat că noua lege a salarizării va rezolva multe dintre nemulţumirile celor peste 1.200.000 de bugetari, iar proiectul este finalizat. Sindi¬caliştii spun că totul era doar declarativ. „N-am pierdut nimic, pentru că nu s-a ajuns la niciun rezultat clar al negocierilor. Înainte de toate, care lege? Pe cea nouă n-a văzut-o nimeni. Erau multe lucruri doar declarate despre noua lege, deci nu se poate spune că pierdem sau câştigăm ceva dacă a căzut Guvernul”, susţine Dumitru Costin, preşedin¬tele BNS. Nici alţi sindicalişti nu sunt mulţumiţi de proiect. „În continuare se crea o discriminare. Au rămas categorii care nu benefi¬ciau de majorări salariale. Sperăm să rezolvăm această problemă cu noua echipă”, a declarat Bogdan Hosu, liderul CNS Cartel Alfa. Noul proiect ar fi trebuit să soluţioneze şi problema salarizării demnitarilor. Guvernul a adoptat o ordonanţă prin care erau mărite salariile doar pentru anumiţi demnitari, iar parlamentarilor, cu excepţia membrilor Birourilor Permanente şi a preşedinţilor de comisii, li s-a promis majorarea prin Legea salarizării unitare.

Bugetarii au mari șanse ca majorările salariale promise să rămână doar o amăgire. FMI, Banca Mondială și CE s-au opus de la început.

Profesorii câștigă pe turnantă
Majorările salariale pe care le-au primit cadrele medicale şi cadrele didactice, prin ordonanţe de urgenţă, ar putea rămâne singurele care se vor păstra, după schimbarea Guvernului. Pentru profesori s-a votat chiar ieri, în ultima şedinţă de Guvern, pentru a se evita o revoltă a cadrelor didactice. Aceștia îşi negociaseră majorări similare cu cele din sistemul sanitar, dar au primit doar mărirea de 15%, de la 1 decembrie. „Avem un singur punct pe ordinea de zi, proiectul de ordonanţă de urgenţă privind măsuri în domeniul învăţământului, exact ceea ce am discutat şi am anunţat şi am semnat din punct de vedere al obligaţiilor faţă de sistemul de Educaţie, şi anume o creştere salarială la fel cu cea de la Sănătate”, a declarat Victor Ponta, înaintea şedinţei de Guvern. Chiar dacă profesorii şi medicii şi-au primit majorările discutate, negocierile cu noul Executiv s-ar putea lua de la zero.
 

×