În plină epidemie de coronavirus, legea vaccinării nu pare să mai fie o prioritate în Parlament. Deşi proiectul se află la Camera Deputaţilor, for decizional, probabil ca votul final să fie amânat din nou, scrie Antena 3.
Dacă va intra totuşi în vigoare, legea vaccinării va prevedea amenzi pentru părinţii care refuză să-şi vaccienze copiii.
Proiectul prevede ca părinţii care nu îşi vaccinează copiii pot primi chiar şi amenzi, acestea vor fi cuprinse intre 500 de lei şi 1.000 de lei, iar cea mai mare amendă este de 10.000 de lei.
Există şi situaţii speciale în care părinţii nu vor primi amendă în cazul în care nu îşi vor vaccina copii. Trebuie să vină însă cu dovezi, să aibă un motiv şi anume o contraindicaţie definitivă sau temporară.
Există şi o noutate în proiectul de lege.În anumite situaţii şi vaccinarea adultului ar putea fi obligatorie. Mai exact angajaţii din anumite instituţii vor fi obligaţi să se vaccineze. Este vorba despre instituţiike a căror activitate pot avea impact în sănătate publică.
Deputaţii au mai introdus un amendament în care dacă un copil are reacţie adversă la vaccin, costurile spitaliceşti vor fi suportate de Ministerul Sănătaţii.
De asemenea producătorii vor fi responsabili de eventualele accidente. Pentru a deveni lege, proiectul trebuie sa treacă acum de votul Camerei Deputaţilor iar mai apoi să fie promulgat de preşedintele Iohannis.
Un câine fidel și-a așteptat stăpânul în fața unui spital din Turcia timp de aproape o săptămână, până când acesta a ieșit după ce a fost tratat pentru o afecțiune cerebrală.
Cățelul de talie...
Numărul deceselor asociate COVID-19 în Marea Britanie a depășit, vineri, 95.000, după ce țara a înregistrat încă 1.401 de decese. Marea Britanie înregistrează, însă, un record la vaccinare: peste 400.000...
Senatul Statelor Unite a aprobat, vineri, numirea generalului în retragere Lloyd Austin în funcţia de secretar al Apărării, informează site-ul Axios.com.
Austin, desemnat de preşedintele Joseph Biden pentru...
Peste 740.000 de români s-au programat la vaccinare în etapa a doua. Cei mai mulți s-au programat pe platforma dedicată.
Conform CNCAV, în perioada 15 ianuarie ora 15:00 până vineri, 22 ianuarie, ora 9:00, pe...
O femeie de 73 de ani din Bacău a murit, după ce a fost vaccinată. CNCAV susține că este vorba despre o „suprapunere de evenimente” fără legătură de cauzalitate cu vaccinarea.
Direcția de Sănătate...
Premierul landului Bavaria, Markus Söder, este poziţionat cel mai bine în sondaje pentru a fi candidatul aianței Uniunea Creştin-Democrată / Uninea Creştin-Socială (CDU/CSU) pentru funcţia de cancelar în...
Autoritățile americane au anunțat noi măsuri privind condițiile de intrare pe teritoriul SUA, în contextul pandemiei. Noile măsuri vor intra în vigoare marți și vizează inclusiv copiii de peste 2...
Informațiile preliminare sugerează că varianta de coronavirus care a apărut în Marea Britanie ar putea fi cu 30% mai mortală, spune premierul Boris Johnson.
Datele au fost evaluate de oamenii de știință din...
Prefectul județului Timiș, Liliana Oneț, a suferit un accident grav astăzi, în timp ce se afla la schi, în stațiunea Muntele Mic din județul Caraș-Severin, anunță Press Alert.
Din primele informații,...
Cel puţin patru civili au murit vineri, în centrul Siriei, după noi raiduri aeriene atribuite Israelului, anunţă autorităţile de la Damasc, conform agenţiei AP.
Potrivit oficialităților siriene, avioane...
Aproape 38.000 de persoane s-au vaccinat vineri, din care peste 1.400 cu doza de rapel. În total, de la începutul campaniei, au fost vaccinate peste 370.000 de persoane.
Potrivit datelor puse la dispoziția CNCAV...
Patru bărbați au fost condamnați vineri la Londra în dosarul celor 39 de migranți găsiți morți într-un camion, în Anglia, în 2019. Pedepsele sunt între 13 și 27 de ani de închisoare, potrivit...
Medicul și cercetătorul Octavian Jurma consideră că relaxarea restricțiilor din București se bazează pe cifre nereale și va fi aspru plătită.
„Iata ca si Centrul European pentru Controlul...
Sunt cazuri de COVID-19 care nu se raportează, iar autoritățile cunosc acest lucru, a declarat, vineri, șeful DSU, Raed Arafat.
Arafat a precizat că mulți dintre cei care ies pozitivi în urma testării cu test...
Organizația Mondială a Sănătății a anunțat vineri un acord care va reduce la jumătate prețul testelor COVID-19 pentru cele 250 de milioane de teste destinate țărilor în curs de dezvoltare și care vor fi...