PNL şi PSD se feresc la Bucureşti de orice angajament public, dar în teritoriu filialele pot face nestingherite alianţe. Conducerile celor două partide au dat verde la alianţe după bunul plac al filialelor, premierul Tăriceanu dând exemplul PD-L.
PNL şi PSD se feresc la Bucureşti de orice angajament public, dar în teritoriu filialele pot face nestingherite alianţe. Conducerile celor două partide au dat verde la alianţe după bunul plac al filialelor, premierul Tăriceanu dând exemplul PD-L.
La finalul şedinţei de ieri a Biroului Politic al PNL, premierul Călin Popescu Tăriceanu a declarat că, în teritoriu, filialele partidului pot încheia înţelegeri electorale, înaintea turului doi al alegerilor locale, după bunul plac. “În momentul în care am constatat că Partidul Democrat, zis şi Liberal, şi-a scos din statut interdicţia pe care şi-o impusese de a face vreo alianţă politică cu PSD, nu înţeleg care ar fi considerentul de ordin moral pentru care PNL nu ar putea să facă alianţe. În principiu, organizaţiile noastre au libertatea să decidă în plan local care sunt alianţele cele mai bune, în aşa fel încât administraţia să funcţioneze şi să poată servi obiectivele cetăţenilor. Nu cred că aceasta e cea mai importantă problemă: cu cine se vor alia. Vor trebui să facă o majoritate peste tot, fie că e este vorba despre Parlament sau despre consiliile locale, în orice ţară din Europa se fac majorităţi”, a şi explicat Tăriceanu raţiunea acestei libertăţi. În timpul şedinţei Biroului Politic, vicepreşedintele Adrian Miuţescu s-a plâns că PD-L a început să facă în ţară alianţe locale cu PSD, iar liberalii n-au nici o indicaţie de la centru spre cine să se orienteze. În contextul acesta, Tăriceanu ar fi transmis către filiale mesajul că pot face înţelegeri politice cu oricine. La centru însă, relaţia cu PSD a rămas tabu, liberalii declarându-şi public doar intenţia de a discuta cu PC despre o eventuală colaborare pentru alegerile parlamentare.
FĂRĂ INTERDICŢII. Şi la PSD s-a dat liber la alianţe, conducerea centrală a PSD netransmiţând filialelor nici directivă, dar nici interdicţii. “La nivelul comunităţilor locale pot exista înţelegeri, nimeni nu poate bloca o acţiune politică de un anume fel, dar de la sediul central nu vor fi transmise nici un fel de astfel de semnale. Vom avea o atitudine de partid de opoziţie faţă de orice alt partid de dreapta”, a declarat vicepreşedintele PSD Cristian Diaconescu. Întrebat dacă nu există o contradicţie între asumarea statutului de partid de opoziţie la PNL şi colaborările la nivel local, Diaconescu a spus că “vom vedea dacă intră în contradicţie” şi că “n-a făcut nimeni o analiză” despre ceea ce s-a întâmplat la Botoşani.
Liderul PDL, Emil Boc, a declarat ieri că la Botoşani s-a realizat prima înmatriculare a alianţei PNL-PSD, iar taxa pentru aceasta va fi plătită de cele două partide prin rezultatele pe care le vor obţine la alegeri. El a susţinut că a remarcat şi “încercarea penibilă şi disperată” a PNL de a masca dependenţa de Ion Iliescu, Adrian Năstase şi de PSD printr-o “presupusă alianţă” cu AP şi PNŢCD.
monica.iordache@jurnalul.ro
lavinia.dimancea@jurnalul.ro