Liberalii pot înclina balanţa majorităţii în Consiliul General al Capitalei, dar nu au hotărît încă dacă vor sprijini PSD sau PD-L.
Liberalii pot înclina balanţa majorităţii în Consiliul General al Capitalei, dar nu au hotărît încă dacă vor sprijini PSD sau PD-L. Deşi din partea PD-L au venit informaţii că este interesat să negocieze o majoritate cu liberalii, preşedintele PNL Bucureşti, Ludovic Orban (foto), spune că decizia se va lua abia mîine. “Nu am luat încă o decizie. O să discutăm în şedinţa de miercuri a PNL Bucureşti şi o sa analizăm toate variantele”, ne-a declarat Orban. Întrebat dacă n-ar fi în interesul PNL să obţină un post de viceprimar în Capitală, Orban a spus că acest lucru va depinde de majoritatea care se va putea forma şi de programul negociat, susţinînd însă că nu a fost contactat nici de reprezentanţii PSD, nici de cei ai PD-L pentru o eventuală negociere. Ludovic Orban nu a exclus nici una dintre cele două posibile combinaţii, PSD sau PD-L, deşi la nivelul conducerii PNL atitudinea anti PD-L este generală.
ATAC. Ieri însă,
după ce primarul încă în funcţie, Adriean Videanu, a anunţat convocarea pentru
azi a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, pentru a adopta o serie de
PUZ-uri, Ludovic Orban l-a acuzat pe acesta că vrea să obţină adoptarea pe
ultima sută de metri a unor PUZ-uri şi hotărîri de Consiliu “pentru care a încasat
probabil avansuri”. “Oprescu a cîştigat alegerile şi Videanu a convocat
Consiliul General ca să-şi treacă toate PUZ-urile şi hotărîrile de Consiliu
pe care au încasat probabil avansuri. Consiliul General nu mai are nici un
fel de legitimitate să ia decizii. Este revoltătoare convocarea CGMB şi
încalcă normele democraţiei, normele legale şi de bun-simţ”, a susţinut
Ludovic Orban.
Situaţia PNL Bucureşti va face însă obiectul discuţiei în Delegaţia Permanentă a PNL de la sfîrşitul săptămânii viitoare, cînd se va prezenta raportul rezultatelor tuturor filialelor partidului în alegerile locale. Filiala Bucureşti a obţinut un scor care o plasează pe locul doi la coada listei cu rezultate, obţinînd 11% la consiliul local. Singura filială ce a obţinut un scor mai prost decît Bucureştiul este Dîmboviţa, cu 9%.