Liderul deputaților ONL, Florin Roman, spune că e stupefiat de declaraţia liderului PSD, Marcel Ciolacu, care ia în calcul depunerea unei moţiuni de cenzură împotriva Guvernului.
Liberalul Florin Roman crede că PSD va destabiliza România prin depunerea moţiunii de cenzură, deşi criza de coronavirus nici nu a atins vârful.
Roman caracterizează gestul PSD drept „cinic”, fiindcă Guvernul PNL e „implicat total în lupta cu epidemia de coronavirus”.
„Anunţul liderilor PSD este ilogic, cu doar câteva ore înainte, acelaşi lider al PSD, Marcel Ciolacu, propunea un moratoriu privind o mai bună colaborare între Guvern şi Parlament. Reacţia nervoasă a PSD ne arată că atacarea la CCR a legilor populiste propuse de trioul toxic Ciolacu-Ponta-Tăriceanu, loveşte in grupurile de interese care au stat în spatele amendării acestor proiecte de lege”, a mai spus Roman.
PNL le solicită social-democraţilor responsabilitate față de ţară, „mai ales că sunt responsabili pentru lipsa spitalelor regionale şi de părăsirea guvernării cu stocuri zero la medicamente şi materiale sanitare”.
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a ameninţat cu o moţiune de cenzură, care ar putea fi depusă după încetarea stării de urgenţă, potrivit declaraţiilor făcute luni seara la „Marius Tucă Show”.
„Atât timp cât este stare de urgenţă şi este încă un pericol această pandemie asupora vieţilor românilor nu vom depune moţiune (... ) Dacă se continuă în acelaşi ritm de greşeli şi această abordare total pompieristică şi fără nicio viziune de viitor, cred că se impune şi e o necesitate”, a spus Ciolacu.