Liviu Dragnea face curăţenie în PSD şi vrea să introducă un sistem de evaluare a activităţii miniştrilor. Dacă vor avea rezultate slabe la evaluare, miniştrii PSD riscă remanierea şi pot pierde şi funcţiile din partid.
Liviu Dragnea impune un sistem în PSD, prin care miniştrii vor veni în fiecare săptămână la şedinţele BPN şi îşi vor prezenta actvititatea din fiecare minister, potrivit Antena 3.
Până acum au fost luaţi în vizor ministrul de Finanţe, Orlando Teodorovici şi ministrul Muncii, Rovana Plumb. Ei au fost certaţi de Dragnea în şedinţa partidului.
Dragnea l-a certat punctual pe Teodorovici pentru că a fost la discuţiile tehnice pentru Codul fiscal şi la sfârşitul şedinţei a vorbit despre consensul la care s-a ajuns. Dragnea a spus că Teodorovici că a fost trimis acolo doar cu mandat, ca să asculte şi să prezinte cifrele de la minister.
Conducerea partidului mai este nemulţumită şi de un proiect de lege de care ar fi trebuit să se ocupe ministrul Finanţelor, Legea achiziţiilor publice.
Măririle salariale reprezintă o altă nemulţumire a partidului. Cei din conducerea PSD spun că, odată deschisă această cutie a Pandorei, cu salariile medicilor, şi celelate sindicate cer creşteri salariale, iar acesta nu este un lucru bun pentru buget.