x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Liviu Dragnea: Vom investi 10 miliarde de euro în comunitățile din România

Liviu Dragnea: Vom investi 10 miliarde de euro în comunitățile din România

10 Mai 2019   •   15:18
Liviu Dragnea: Vom investi 10 miliarde de euro în comunitățile din România

Fondul de Dezvoltare și Investiții stârnește din plin interesul comunităților locale, anunță președintele PSD, Liviu Dragnea.

"Fondul de Dezvoltare şi Investiţii și-a arătat utilitatea încă din prima săptămână de funcționare. În doar 6 zile s-au depus 310 proiecte în valoare de peste 2,5 miliarde de lei. Cele mai multe solicitări fac referire la infrastructura de transport, apă şi canalizare, reţele de energie electrică şi reţele de gaze, inclusiv extinderea acestora. Majoritatea proiectelor au întreaga documentaţie pregătită, inclusiv autorizaţia de construire sau devizele de lucrări.

Solicitările sunt analizate în ordinea înregistrării la registratura Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză și sunt soluţionate în limita plafoanelor aprobate pentru anul 2019 în valoare de 5.000 milioane lei. Fondurile vor fi suplimentate în concordanță cu nevoile manifestate de autoritățile locale. Pentru lucrările executate se vor face plăţi până la 500 milioane euro.

În următorii ani, doar prin Fondul de Dezvoltare şi Investiţii, vor fi investiți 10 miliarde de euro în comunitățile din România.

Așa cum am promis, schimbăm România în bine!", a scris Liviu Dragnea, pe Facebook. 

10 miliarde de euro pentru satele României

PSD își reconfirmă angajamentul de a aduce toate localitățile/satele României la standardul european de civilizație, susțin social-democrații

o   Alături de PNDL, acest nou program derulat prin Fondul de Dezvoltare și Investiții accelerează schimbările în bine ale localităților țării, prin completarea tipurilor de investiții posibile și mai ales prin simplificarea procedurilor, rapiditatea cu care se pot finanța proiectele.

o   Practic, orice primar poate solicita extrem de simplu sprijin financiar atât pentru proiectele noi, cât și pentru cele începute, prin completarea/ trimiterea doar a 2 documente.

o   Au prioritate extinderea rețelelor de curent electric, de gaz natural, de apă și canalizare, drumuri comunale, județene, străzi, poduri și pasaje.

o   Se mai finanțează prioritar spitale județene, municipale, dispensare, centre medicale dar și școli, grădinițe, creșe ori campusuri școlare. Antena 3

×
Subiecte în articol: liviu dragnea