Prim-vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, miercuri, la Târgu Mureş, că Traian Băsescu îşi "faultează propriul partid în mod deliberat", pentru a-şi asigura realegerea în funcţia de preşedinte.
"După ce singura lui realizare a fost să readucă PSD la putere, Traian Băsescu contribuie din plin, pune umărul la greu, pentru ca PSD să fie câştigătorul alegerilor pentru Parlamentul European, prin ceea ce face. Se dezice de PDL, a pus-o pe fii-sa să candideze, în mod evident, pentru ca aceasta să intre în Parlamentul European trebuie ca PDL să-i dea voturi. Chiar avem informaţii certe de la o serie de lideri locali ai PDL că au primit dispoziţii să-i dea un număr de voturi pe fiecare secţie de votare. Vă daţi seama că nu-i dă Elenei Băsescu voturi de la PSD. Îi dă voturi din voturile PDL", a spus Orban, citat de Mediafax.
El a adăugat că este vorba despre un act deliberat al lui Traian Băsescu, care vrea să se asigure că va câştiga un nou mandat în fruntea statului, iar pentru aceasta va "sacrifica" Guvernul Boc şi îi va "da avânt" partidului lui Geoană şi chiar acestuia, pentru a intra cu el în al doilea tur de scrutin.
"Părerea mea este că e un act deliberat, făcut dintr-un interes pe care-l are Băsescu. Interesul este determinat de două lucruri. Băsescu şi-a dat seama că, dacă va ataca alegerile prezidenţiale cu Guvernul Boc, şansa lui de a câştiga e egală cu zero, chiar există riscul să nu intre în turul al doilea, şi are nevoie de un pretext ca să-l dea jos pe Boc, să-i ia scăunelul de sub fund, ca să creeze aşa o senzaţie de împrospătare a Guvernului. Iar al doilea motiv pe care cred că-l are: îi e groaznic de frică de Crin Antonescu", a spus Orban.
Citește pe Antena3.ro