x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ludovic Orban: După alegerile parlamentare, vor urma patru ani de pace politică

Ludovic Orban: După alegerile parlamentare, vor urma patru ani de pace politică

24 Oct 2020   •   16:13
Ludovic Orban: După alegerile parlamentare, vor urma patru ani de pace politică

Premierul Ludovic Orban a declarat că, după alegerile parlamentare, vor urma patru ani de "pace politică" şi oportunităţi pe care România nu le-a mai avut în istorie, aceasta fiind, în opinia sa, o şansă pentru români să devină "un fel de tigrii ai Europei Centrale şi de Est".

"Mai avem puţin până în 6 decembrie, când vor fi alegeri pentru Parlament, după care vom urma patru ani de pace politică, vom avea patru ani fără alegeri. Nu numai că vom avea patru ani de pace politică în care vom putea conlucra, pentru că nu mai bate la uşă nicio competiţie electorală care să scoată din noi dorinţa de a lua faţa celorlalţi, dar va fi o perioadă în care România va avea oportunităţi cu care nu s-a mai întâlnit în istoria sa recentă şi chiar în istoria sa. Atât oportunităţi legate de poziţia geostrategică, cât şi oportunităţi legate de mişcarea economiei mondiale, cât mai ales oportunităţile care vor fi create de posibilitatea de accesare a unor resurse financiare cum nu am mai accesat de-a lungul timpului, şi aici este vorba de peste 80 miliarde de euro numai din fonduri europene (...) Cred că aceşti patru ani pot să reprezinte pentru România o evoluţie spectaculoasă care să ne plaseze în rândul celor mai dezvoltate ţări la nivel european, cel puţin să devenim un fel de tigrii ai Europei Centrale şi de Est", a mai spus Orban, sâmbătă, la Arad.

×
Subiecte în articol: ludovic orban