x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ludovic Orban spune că moţiunea de cenzură va depusă luni sau marţi

Ludovic Orban spune că moţiunea de cenzură va depusă luni sau marţi

26 Sep 2019   •   15:10
Ludovic Orban spune că moţiunea de cenzură va depusă luni sau marţi

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat joi că moţiunea de cenzură va fi depusă luni sau marţi, precizând că discuţiile continuă.

"Vom depune moţiunea de cenzură la începutul săptămâna viitoare, luni sau marţi. (...) Obiectivul nostru este să adunăm numărul maxim de voturi, astfel încât să reuşim în demersul nostru de a pune punct acestei guvernări dezastruoase pentru România. Ce se va întâmpla după căderea Guvernului este reglementat în Constituţie, preşedintele României va declanşa consultările şi vom vedea la ce soluţie se va ajunge", a spus Orban, la o conferinţă de presă.

El a arătat că discuţiile privind moţiunea de cenzură vor continua până în ziua depunerii documentului, însă a subliniat că numărul de semnături din prezent - 237 - reflectă o "majoritate clară".

"Nu s-a răzgândit niciun parlamentar. Avem 237 de semnături. (...) Sunt oameni care, deşi nu au semnat moţiunea de cenzură, ne-au promis că vor vota", a adăugat Ludovic Orban.

El a adus critici la adresa premierului Viorica Dăncilă, în contextul în care candidatura Rovanei Plumb pentru funcţia de comisar european a fost respinsă, şi a arătat că în aceste condiţii parlamentarii nu ar trebui să mai aibă dubii în legătură cu votarea moţiunii de cenzură.

"Să te prezinţi în faţa Europei cu un asemenea candidat înseamnă neruşinare, dispreţ profund faţă de cetăţenii români şi o nepăsare pentru imaginea României în lume. Din acest motiv cred că, dacă mai există vreun parlamentar care să mai aibă vreun dubiu privind atitudinea pe care trebuie să o aibă la moţiunea de cenzură, aceste dubii sper că s-au risipit pentru că orice parlamentar care are o urmă de respect faţă de ţara lui, care înţelege care este binele României, nu are de făcut decât un singur lucru, şi anume să voteze moţiunea de cenzură", a declarat Orban.

El a precizat că în Birourile permanente reunite există o majoritate PSD, iar calendarul moţiunii depinde de aceasta.

"Nu pot să ştiu exact când se va dezbate şi se va vota moţiunea de cenzură", a menţionat Orban.

Preşedintele liberalilor a precizat că preferinţa PNL este pentru alegeri anticipate, menţionând că în cazul în care nu se va ajunge la un astfel de scrutin liberalii sunt dispuşi să-şi asume răspunderea guvernării.

"Programul de guvernare va apărea în momentul în care va fi cerut votul de învestitură Parlamentului de către viitorul premier desemnat", a spus Ludovic Orban.

Preşedintele liberalilor i-a răspuns preşedintelui Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, care a afirmat că liberalii au promis social-democraţilor bani de benzină pentru a veni la Parlament.

"Orice deplasare a parlamentarilor între circumscripţia electorală şi locul de muncă este plătită din bugetul Parlamentului. Sunt penibili", a spus Orban.

www.agerpres.ro

×
Subiecte în articol: ludovic orban