Premierul Ludovic Orban a declarat că susține un plan de sprijinire a sectorului cultural care să include și punerea la dispoziție a unor granturi pentru sectorul cultural independent. De asemenea, Ludovic Orban a afirmat că își dorește reluarea activității culturale în funcție de evoluția epidemiologică.
„Viața culturală îmbogățește viața oamenilor și societatea. Susțin un plan de sprijinire a sectorului cultural, inclusive vom analiza punerea la dispoziție a unor granturi pentru sectorul cultural independent. De asemenea, îmi doresc reluarea activității culturale, însă în funcție de evoluția epidemiologică și în baza unui plan bine gândit, astfel încât să nu existe riscuri de infectare a participanților la manifestările culturale.”, a afirmat șeful Executivului, potrivit unei postări pe pagina de Facebook a Guvernului.
Declarațiile au fost făcute în contextul în care premierul a avut, marți, o nouă rundă de consultări cu reprezentanții artelor teatrale, discuțiile fiind concentrate asupra măsurilor de susținere a domeniului cultural atât în perioada imediată, cât și pe termen mediu și lung.
Astfel, într-o primă etapă, în funcție de evoluția epidemiologică, va fi analizată reluarea spectacolelor în aer liber cu respectarea normelor de protecție sanitară și de distanțare socială.
De asemenea, Orban a afirmat că vor fi menţinute formele de sprijin pentru angajaţii din activităţile care vor rămâne restricţionate prin decizii guvernamentale (plata şomajului tehnic), iar în perspectiva reluării activităţii vor fi decise măsuri active de susţinere, prin asigurarea din fonduri bugetare a unei părţi din cheltuielile de salarizare pentru angajaţii care îşi vor păstra locurile de muncă.
Consultările premierului Ludovic Orban au continuat astăzi cu reprezentanții artelor teatrale, discuțiile fiind...
Publicată de Guvernul României pe Marţi, 19 mai 2020