Într-un interviu halucinant, fostul ministru al Justiţiei Monica
Macovei i-a categorisit în termeni de birt pe judecătorii Curţii
Constituţionale. Fostul procuror ceauşist a asmuţit Parchetele asupra
judecătorilor care i-au luat preşedintelui din mână jucăria urmăririi
penale a miniştrilor parlamentari.
Într-un interviu halucinant, fostul ministru al Justiţiei Monica Macovei i-a categorisit în termeni de birt pe judecătorii Curţii Constituţionale. Fostul procuror ceauşist a asmuţit Parchetele asupra judecătorilor care i-au luat preşedintelui din mână jucăria urmăririi penale a miniştrilor parlamentari.
Fostul ministru al Justiţiei, Monica Macovei, a declarat într-un interviu pentru Radio Europa Liberă, că judecătorii CCR ar trebui să răspundă penal pentru ultima decizie, potrivit căreia miniştrii care sunt şi parlamentari nu pot fi cercetaţi decât cu acordul Camerei Deputaţilor sau al Senatului. Macovei spune că
decizia este contrară Constituţiei, care prevede la articolul 72 că situaţiile în care Parlamentul trebuie să avizeze anchetarea penală a deputaţilor sau senatorilor sunt percheziţia, reţinerea sau arestarea preventivă. "Nu pot să cataloghez decizia de ieri decât o decizie pentru hoţi. Şi cei care au dat-o sunt complici. Probabil că aşa şi-au plătit locurile de judecători. Cei mai mulţi sunt propuşi de PSD, multe din aceste cazuri Mitrea, Năstase sunt PSD şi iată cum principiul egalităţii în faţa legii şi Constituţia se duc de râpă. (…) Prin asta, Parlamentul se transformă în cuibul hoţilor care nu pot fi anchetaţi. Pentru că acolo o să tragă toţi, fiindcă au această imunitate, pe care nu o mai are nici o altă instituţie a statului. (…) Apără nişte suspecţi ca să nu fie cercetaţi", afirmă Macovei.
Interviul integral
Fostul ministru al Justiţiei, Monica Macovei, a declarat, într-un interviu pentru Radio Europa Liberă, că judecătorii Curţii Constituţionale ar trebui să răspundă penal pentru ultima decizie, potrivit căreia miniştrii care sunt şi parlamentari nu pot fi cercetaţi decât cu acordul Camerei Deputaţilor sau Senatului. Macovei spune că decizia este contrară Constituţiei, care prevede la articolul 72 ca situaţiile în care Parlamentul trebuie să avizeze anchetarea penală a deputaţilor sau senatorilor sunt percheziţia, reţinerea sau arestarea preventivă.
- Premierul Călin Popescu Tăriceanu consideră ca decizia Curţii Constituţionale, care spune că e nevoie de avizul Parlamentului pentru cercetarea miniştrilor, sau foştilor miniştri - parlamentari este firească, pentru că, potrivit Constituţiei, Parlamentul este cel care investeşte şi controlează Guvernul. E adevărat?
Monica Macovei: Ceea ce a făcut Curtea Constituţională este contrar Constituţiei, este contrar principiului justitiei egale pentru toţi. Faptul că Guvernul este sub controlul Parlamentului nu are nici o legatură cu imunitatea. Trebuie să scăpăm de aceste imunităţi. Nu pot sa cataloghez decizia de ieri decat o decizie pentru hoţi. Şi cei care au dat-o sunt complici. Probabil că aşa şi-au plătit locurile de judecători. Cei mai mulţi sunt propuşi de PSD, multe din aceste cazuri Mitrea, Năstase sunt PSD şi iată cum principiul egalităţii in faţa legii şi Constituţiei se duc de râpă.
Parlamentul se transformă în cuibul hoţilor care nu pot fi anchetaţi
- Se va ajunge vreodată la miezul problemei, se va schimba ceva?
Mi-e greu să cred că aceste dosare mai ajung vreodată la procuror, pentru că, sincer vă spun, nu cred că Parlamentul va da aprobare. Deci, se vor comporta cum au făcut în cazul cererii de percheziţie în dosarul Năstase. Vor opri justiţia. Deci, practic, nici la procuror nu vor mai ajunge aceste dosare. Să vedem ce o să facă. Sunt sigură că electoratul o să-i sancţioneze. Numai că, pe ei îi interesează mult mai mult să nu intre ei la inchisoare sau să nu fie judecaţi vreodată pe fond decât de ce zice electoratul. Deci, se vor uni toţi să-şi apere infractorii, să se apere pe ei. În ce priveşte schimbarea Constituţiei, evident că este necesară. Vedem că de un an, practic, din cauza ambiguităţilor din Constituţie, ne conduce Curtea Constituţională. Şi asta depinde de voinţa politică a viitoarei majorităţi parlamentare, evident. După decizia de ieri, nu numai că adaugă la Constituţie, dar este contra Constituţiei. Deci pe lângă acele cazuri pentru care era nevoie de aprobarea Parlamentului, a fost adaugată cercetarea. Adică, practic, daca nu-ţi dă pentru cercetare, nimic nu se mai poate întampla în dosar. Prin asta, Parlamentul se transformă in cuibul hotilor care nu pot fi anchetaţi. Pentru că acolo o sa tragă toţi, fiindcă au această imunitate, pe care nu o mai are nici o altă instituţie a statului.
Curtea apără nişte suspecţi ca să nu fie cercetaţi
- Vedeţi posibilă o îndreptare a acestei situaţii?
Nu cred că va fi nici o îndreptare. Ca şi decizia Curţii în cazul Năstase, când a zis că trebuie avizul preşedintelui şi pentru foştii miniştri. Or, Constituţia spune clar că el este nevoie doar pentru miniştrii in funcţie. Deci aici este pur şi simplu înfrăţirea hoţilor din politică ca să menţină situaţia neschimbată. Da, eu sunt pentru măsuri radicale: evident, schimbarea Constituţiei, iar toţi cei care dau aceste decizii ar trebui să răspundă inclusiv penal. Pentru că e cazul să nu se mai ascundă în spatele votului. Toţi spun: e dreptul meu să votez cum vreau. Cei din Curtea Constituţională au fost puşi acolo să reprezinte interesul public apărând Constituţia. Or, ceea ce fac ei acum nu serveşte interesul public şi nu apără Constituţia. Apără nişte suspecţi ca să nu fie cercetaţi. Or, atata timp cat nu mai servesc interesul public eu aş aplica mijloace penale. Pentru că, altfel, riscăm să tot vină oameni trimişi de partide, care să invoce votul, sa nu răspundă niciodată şi să facă orice.
- Eu vorbeam de o posibilă îndreptare gândindu-mă la o altă clasă politică generată de votul uninominal.
Dar şi dacă se va întampla asta, oamenii aceştia tot ar trebui sancţionaţi pentru că, altfel, situaţia se va repeta. Ştim că, de fapt, votul uninominal, deşi îl numim aşa, este în mică măsură uninominal. Probabil că o să vedem multe din aceste figuri înapoi în Parlament. Şi ele ne-au arătat, ani de zile...
- Dar cine ar trebui să-i dea in judecată?
Probabil că afirmaţia mea o să nască multe ţipete în lumea politică românească. Pot fi cercetaţi din oficiu, nu trebuie să le facă nimeni nici o plângere. Ca şi în Parlament se fură prin legi. Cei care fac asta ştiu ce votează, conştient, cu intenţie. Dar votul e liber în Parlament, nu ai voie să il cercetezi. Or, iarăşi spun, dar dacă ai ajuns în Parlament şi nu serveşti interesul populaţiei care te-a trimis acolo, şi serveşti interesul tău şi furi prin legi, atunci eu te-aş cerceta şi pentru votul ăsta că nu mai este constituţional.