x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Maine mergem la vot

Maine mergem la vot

26 Noi 2004   •   00:00

VOTUL SI POTUL
84.5 miliarde de lei. Echivalentul a 20 de milioane de euro. Acesta este costul alegerilor. 13.678 de candidati se lupta duminica pentru cele 451 de locuri ale Senatului si Camerei Deputatilor. Pentru functia suprema in stat sunt 12 candidati. Ei sunt la mana celor 17,9 milioane de cetateni romani care stabilesc in mod democratic ierarhiile. Buletinele de vot cantaresc peste 2.000 de tone si se afla deja in cele 17.564 de sectii de votare. 17.986.039 de romani cu drept de vot sunt asteptati maine la urne pentru a alege presedintele tarii, de data aceasta pentru un mandat de cinci ani, cat si pe cei care ii vor reprezenta in Parlament. Urnele vor fi deschise maine intre orele 7:00-21:00. Campania electorala se incheie in aceasta dimineata, la ora 7:00.
CARMEN VINTILA

LA URNE! Romanii vor vota pentru a doua oara in acest an. Ei sunt chemati maine sa-si aleaga senatorii, deputatii sI presedintele tarii
Potrivit reglementari electorale, au drept de vot cetatenii romani care au implinit 18 ani pana la data alegerilor inclusiv, respectiv 17.986.039 de alegatori. In Capitala au drept de vot 1.759.831 de bucuresteni, iar in strainatate, potrivit estimarilor MAE, vor vota 243.000 de romani, la care se adauga 1.506 militari aflati in misiune. Toti sunt asteptati maine la cele 17.564 de sectii de votare organizate in tara si strainatate. Potrivit BEM, au fost suplimentate sectiile din strainatate, acestea ajungand la 142 la misiuni diplomatice si 26 la consulate onorifice, infiintate in 90 de state.

DECIZII. Romanii il vor alege maine pe cel care le va fi presedinte timp de cinci ani si, totodata, pe cei 314 deputati si 137 de senatori care-i vor reprezenta in Parlament in urmatorii patru ani. Potrivit deciziei Biroului Electoral Central (BEC), campania electorala desfasurata prin organizarea de mitinguri, adunari, marsuri, amplasarea de afise, instalarea de bannere, distribuirea de pliante, carti postale, fluturasi, inclusiv publicarea sau reproducerea in presa scrisa a unor materiale de propaganda, mesaje sau sloganuri electorale se incheie in aceasta dimineata, la ora 7:00.

FONDURI. Pentru organizarea alegerilor generale au fost alocate 844,603 miliarde de lei, din care autoritatile au cheltuit 233 de miliarde de lei pentru cele peste 2.000 de tone de hartie necesara tiparirii buletinelor de vot, pentru confectionarea stampilelor si achizitionarea timbrelor autocolante. Alocatia bugetara pentru organizarea alegerilor in Capitala a fost de 44 miliarde de lei, suma din care au fost achizitionate stampile si timbre autocolante si au fost tiparite aproape 6,5 milioane de buletine de vot, 10% dintre acestea constituind fondul de rezerva. Pentru paza sectiilor de votare si mentinerea ordinii publice in ziua alegerilor locale au fost asigurate, la nivel national, efective de peste 50.000 de cadre ale Ministerului Administratiei si Internelor (MAI) .

DREPT DE VOT. Atat candidatii pentru Parlament, cat si pentru Presedintia Romaniei se aleg prin vot universal, egal, secret, direct si liber exprimat. Nu pot alege debilii sau alienatii mintali si cei pusi sub interdictie, persoanele lipsite de drepturile electorale, pe durata stabilita prin hotarare judecatoreasca definitiva. Potrivit legii, pentru alegerea Camerei Deputatilor si Senatului, alegatorul are dreptul la un vot pentru alegerea Camerei Deputatilor si la un vot pentru alegerea Senatului. Pentru alegerea presedintelui Romaniei, alegatorul are dreptul tot la un singur vot, in fiecare tur de scrutin organizat pentru alegerea acestuia.

DESFASURAREA ALEGERILOR. Fiecare sectie de votare trebuie sa dispuna de un numar suficient de cabine, urne si stampile proportional cu numarul alegatorilor inscrisi in copiile de pe listele electorale permanente. Cabinele si urnele trebuie amplasate in aceeasi incapere in care isi desfasoara activitatea presedintele biroului electoral al sectiei de votare si membrii acestuia. In afara de membrii biroului electoral al sectiei de votare, de candidati, de observatori si de delegatii acreditati, nici o alta persoana nu poate stationa in locurile publice sau in localul de vot mai mult decat timpul necesar pentru votare.

SECTII DE VOTARE. Alegatorii pot vota la sectia de votare unde isi au domiciliul si unde sunt inscrisi in copia de pe lista electorala permanenta. In ziua votarii, persoanele care si-au stabilit resedinta cu cel putin trei luni inainte de alegeri in circumscriptia respectiva si care nu sunt cuprinse in listele suplimentare pot fi inscrise pe astfel de liste, de catre presedintele sectiei de votare, pe baza actului de identitate. Presedintele si membrii birourilor electorale ale sectiilor de votare, precum si personalul tehnic auxiliar si personalul insarcinat cu mentinerea ordinii pot vota la sectia de votare unde isi indeplinesc atributiile. In functie de numarul alegatorilor trecuti pe listele permanente, sectiile de votare vor avea fie o singura urna (in care vor fi introduse buletinele de vot pentru Presedintie, Senat si Camera Deputatilor), fie cate trei urne (pentru a aduna separat optiunile pentru presedinte, senatori si deputati). Vor fi organizate sectii de votare si in statiile de cale ferata, in autogari, in porturi si aeroporturi, pentru alegatorii care, in ziua alegerilor, se afla in timpul efectuarii unei calatorii. Pentru studentii de la cursurile de zi si pentru elevii cu drept de vot care nu domiciliaza in localitatea in care urmeaza studiile, se orgnizeaza cate o sectie de votare pe langa caminele de studenti si elevi.

Alegatorii care in ziua votarii se afla intr-o alta localitate decat aceea in care sunt inscrisi in listele electorale permanente pot sa-si exercite dreptul de vot la orice sectie de votare, urmand a fi inscrisi in lista electorala speciala, prin grija presedintelui biroului electoral al sectiei de votare. In listele speciale sunt trecuti si cetatenii romani cu domiciliul in strainatate, care in ziua votarii se afla in tara si care voteaza pe baza pasaportului. Personalul armatei aflat in misiuni in strainatate voteaza la sectiile organizate de misiunile diplomatice. Doua sectii speciale au fost infiintate si pentru cei aproximativ 1.500 de marinari aflati in voiaj si pentru angajatii de pe platformele marine care vor dori sa voteze, rezultatul votului va fi trimis prin intermediul telexului. Militarii in termen, cat si cei cu termen redus, elevii si studentii institutiilor militare de invatamant isi vor exercita dreptul de vot la sectiile organizate in unitatile militare sau la cele din apropierea acestora, la care au fost arondate. De asemenea, militarii care voteaza la sectii din afara unitatilor vor fi invoiti, iar in situatia in care se afla in alte localitati decat aceea in care sunt inscrisi in listele permanente pot vota la orice sectie de votare.

URNA MOBILA. Pentru alegatorii netransportabili, din cauza de boala sau invaliditate, presedintele sectiei de votare poate aproba, la cerere scrisa, ca o echipa formata din cel putin doi membri ai biroului electoral sa se deplaseze cu o urna speciala si cu materialul necesar votarii la locul unde se afla alegatorul in cauza, pentru a se efectua votarea. Solicitarea urnei mobile trebuie obligatoriu insotita de copia unui act medical care sa ateste imposibilitatea solicitantului de a se deplasa. Potrivit legii, in raza unei sectii de votare poate fi utilizata o singura urna speciala. Urnele mobile vor ajunge si la persoanele aflate in detentie, dar numai la solicitarea acestora.

INCHEIEREA VOTARII. La ora 21:00, presedintele biroului electoral al sectiei de votare declara votarea incheiata si dispune inchiderea sectiei de votare. Persoanelor existente la ora 21:00 in localul sectiei de votare li se permite sa-si exercite dreptul de vot. Dupa incheierea votarii, presedintele biroului electoral al sectiei de votare efectueaza, in prezenta membrilor biroului si dupa caz a candidatilor si a persoanelor acreditate sa asiste la votare, inventarierea stampilelor, precum si numararea si anularea buletinelor de vot neintrebuintate, verificarea sigiliilor de pe urnele de votare, iar dupa aceea deschiderea urnelor. La numararea voturilor si consemnarea rezultatelor pot asista, ca delegati, reprezentanti ai tuturor partidelor si aliantelor politice care au participat la alegeri. La sfarsit trebuie incheiat un proces-verbal pentru operatiunile enumerate mai sus.

TURUL DOI. Conform Constitutiei, pentru a castiga alegerile prezidentiale din primul tur, un candidat trebuie sa obtina 50% plus unu din voturile alegatorilor inscrisi pe liste. Daca nici unul din candidati nu va obtine acest procent, va avea loc al doilea tur de scrutin la doua saptamani de la primul tur (12 decembrie 2004). In al doilea tur de scrutin participa primii doi candidati care au obtinut cel mai mare numar de voturi, valabil exprimate pe intreaga tara la primul tur.

ACTE
Exercitarea dreptului de vot se face pe baza unuia dintre urmatoarele acte de identitate:
  • carte de identitate provizorie;
  • buletin de identitate;
  • pasaport diplomatic, de serviciu, consular sau simplu (pentru cetatenii romani aflati sau domiciliati in strainatate);
  • carnetul de serviciu militar.
  • TEHNICA VOTARII
    Alegatorii trebuie sa voteze separat, in cabine inchise, aplicand stampila care poarta mentiunea "Votat" inauntrul patrulaterului care cuprinde lista de candidati, prenumele si numele candidatului independent sau a candidatului la Presedintie pe care il voteaza. Dupa ce au votat, alegatorii indoaie buletinele, astfel incat pagina alba, care poarta stampila de control, sa ramana in afara, si le introduc in urna, avand grija sa nu se deschida. Prezenta oricarei persoane in cabinele de vot, in afara celei care voteaza, este interzisa. In cazul in care presedintele sectiei de votare constata ca un alegator, din motive temeinice, nu poate sa voteze singur, ii poate da dreptul acestuia sa cheme in cabina de vot un insotitor ales de votant, pentru a-l ajuta.

    INTERDICTII
    In ziua alegerilor, intre orele 7:00-21:00, este interzisa desfacerea bauturilor alcoolice in apropierea sectiilor de votare pe o raza de 500 de metri. De asemenea, este interzisa sfatuirea alegatorilor in ziua votarii la sediul sectiilor de votare sau in perimetrul acestora, sa voteze sau sa nu voteze cu un anumit partid, alianta sau candidat independent, acest lucru fiind sanctionat cu o amenda de la 5 la 7 milioane de lei. Aceeasi amenda se aplica si pentru purtarea, pe durata votarii, de catre membrii birourilor sectiilor de votare sau de catre persoanele acreditate de ecusoane, insigne sau alte insemne de propaganda electorala.

    VREMEA
    Duminica dimineata va fi ceata si vor mai fi innorari temporare si precipitatii sub forma de ploaie, insa slabe si trecatoare. Daca locuiti in zona Moldovei, este bine sa va luati totusi la vot umbrelele deoarece este posibil sa ploua trecator. In Capitala, cerul va fi variabil, cu innorari si ceata dimineata, iar vantul va sufla slab pana la moderat. Temperatura maxima va fi in jur de 8 grade. (Dana Purgaru)

    Infractiuni si pedepse prevazute de lege

    Potrivit Legii alegerilor generale, constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani:
  • impiedicarea prin orice mijloace a liberului exercitiu al dreptului de a alege sau de a fi ales;
  • inscrierea cu buna stiinta in copia de pe lista electorala permanenta a unor persoane care nu sunt inscrise in lista electorala permanenta;
  • promisiunea, oferirea sau darea de bunuri ori alte foloase (cu exceptia celor cu valoare simbolica, inscriptionate cu insemnul partidului respectiv), in scopul determinarii alegatorului sa voteze sau sa nu voteze o anumita lista de candidati sau un anumit candidat, precum si primirea acestora de catre alegator in acelasi scop;
  • votul unei persoane care nu are drept de vot ori care voteaza de doua sau mai multe ori in ziua alegerilor;
  • atacul sectiei de votare, furtul urnei sau al documentelor electorale constituie infractiuni si se pedepsesc cu inchisoare de la 2 la 7 ani;
  • deschiderea urnelor inainte de ora stabilita pentru inchiderea votarii se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani. La toate infractiunile enumerate mai sus, tentativa se pedepseste.

    CANDIDATI SI CANDIDATURI
    21 de partide politice, trei aliante politice si electorale, 29 de organizatii ale cetatenilor apartinand minoritatilor nationale si 13 candidati independenti se vor regasi pe buletinele de vot pentru alegerea Camerei Deputatilor si Senatului. Pentru functia suprema in stat se vor bate 12 candidati, numai unul fiind independent. Potrivit datelor BEC, pentru cele 314 mandate de deputati vor concura 9.997 de candidati, iar pentru cele 137 mandate pentru Senat, pe buletinele de vot in cele 42 de circumscriptii electorale vor figura 3.681 de candidati. Conform Legii pentru alegerea Parlamentului, norma de reprezentare pentru Camera este de un deputat la 70.000 de locuitori, in timp ce pentru Senat este de un senator la 160.000 de locuitori. Pentru a putea trece pragul Parlamentului, partidele politice si organizatiile apartinand minoritatilor nationale trebuie sa atinga pragul de 5%, in timp ce aliantele avand doua formatiuni componente au nevoie de minim 8%. Daca in actualul Parlament activau 343 de deputati si 140 de senatori, in noul legislativ vor fi cu 29 de deputati si trei senatori mai putin, ca urmare a scaderii numarului locuitorilor tarii.
  • ×