x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Mandatul lui Sorin Oprescu se suspendă dacă se decide arestarea preventivă

Mandatul lui Sorin Oprescu se suspendă dacă se decide arestarea preventivă

06 Sep 2015   •   14:38
Mandatul lui Sorin Oprescu se suspendă dacă se decide arestarea preventivă
Sursa foto: Marin Raica/Intact Images

Mandatul edilului general al Capitalei, Sorin Oprescu, se suspendă dacă se decide arestarea preventivă, a declarat duminică pentru AGERPRES viceprimarul Bucureştiului Cornel Pieptea.

"Primarul general Sorin Oprescu a fost reţinut pentru 24 de ore, urmează ca după aceste 24 de ore justiţia să ia o decizie. Justiţia trebuie lăsată să îşi urmeze cursul independent. În cazul în care primarul va fi eliberat şi îşi va putea exercita sarcinile de serviciu va reveni la Primărie. În cazul în care se va decide continuare prin arest preventiv conform Legii nr. 215/2001, Legea administraţiei publice locale, mandatul primarului se suspendă", a spus Cornel Pieptea.

Potrivit acestuia, acest act administrativ este emis de prefectul Municipiului Bucureşti. "Ulterior Consiliul General va alege dintre cei doi viceprimari existenţi în momentul de faţă un viceprimar care să preia toate atribuţiile primarului general. Dacă decizia va fi aceea de a fi eliberat şi practic primarul este considerat nevinovat, el va reveni şi va ocupa funcţia pe care o are în momentul de faţă", a precizat viceprimarul Capitalei.

În opinia sa, Sorin Oprescu nu mai are legitimitatea pentru a ocupa aceasta funcţia de edil general al Capitalei. "Cred că odată primarul general reţinut pentru 24 de ore acesta nu mai are legitimitatea pentru a ocupa această funcţie reprezentativă pentru Bucureşti şi nu mai are forţa necesară pentru a realiza şi conduce o primărie atât de mare. Să nu uităm că Primăria Municipiului Bucureşti, care are un buget de aproape 1 miliard de euro, deserveşte 2 milioane de locuitori", a adăugat Pieptea.

×