x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Marcel Ciolacu: Este o vorbă, dacă într-o zi nu înveţi nimic, este o zi pierdută

Marcel Ciolacu: Este o vorbă, dacă într-o zi nu înveţi nimic, este o zi pierdută

16 Aug 2024   •   14:00
Marcel Ciolacu: Este o vorbă, dacă într-o zi nu înveţi nimic, este o zi pierdută
Sursa foto: Marcel Ciolacu

Premierul Marcel Ciolacu a participat vineri la sfinţirea picturii Catedralei Copiilor cu hramul Sf. Mucenic Sava şi Sf. Martiri Brâncoveni, la finalul ceremoniei afirmând că "dacă într-o zi nu înveţi nimic, este o zi pierdută".

Premierul Marcel Ciolacu a asistat, în catedrala din municipiul Buzău, la slujbele oficiate de un sobor de preoţi condus de către Înalt Prea Sfinţitul Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei. În acest context, premierul şi-a amintit despre faptul că în urmă cu 20 de ani, la momentul în care catedrala a primit avizul de construcţie, făcea parte din garnitura de consilieri locali ai municipiului Buzău.

"A fost Cuvântul Înaltpreasfinţitului. Este o vorbă, dacă într-o zi nu înveţi nimic, este o zi pierdută. Înaltpreasfinţia Sa, prin cuvântul luat, ne-a învăţat foarte mult, înseamnă că este o zi câştigată. Sunt 20 de ani, eram consilier, membru al Comisiei de urbanism când s-a eliberat autorizaţia de construcţie pentru Bisericuţa Copiilor, cu domnul Viorel Constantinescu, era preşedintele Consiliului Judeţean şi inginerul catedralei, Constantin Boşcodeală era primar în acel moment. Nu este o minune, este un vis împlinit după 20 de ani de muncă şi mă bucur mult", a declarat premierul Marcel Ciolacu.

Cu prilejul hramului catedralei, premierul Marcel Ciolacu a primit Ordinul "Sfântul Mucenic Sava de la Buzău" clasa I din partea ÎPS Ciprian, precum şi alte articole bisericeşti. 

Agerpres

×
Subiecte în articol: Marcel Ciolacu ceremonie sfintire pictura