x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ciolacu, la alegerile PSD București: Este corect ca doamna Gabriela Firea să fie supărată pe mine

Ciolacu, la alegerile PSD București: Este corect ca doamna Gabriela Firea să fie supărată pe mine

de Redacția Jurnalul    |    09 Apr 2024   •   19:20
Ciolacu, la alegerile PSD București: Este corect ca doamna Gabriela Firea să fie supărată pe mine
Sursa foto: Lucian Alecu

Președintele PSD Marcel Ciolacu a declarat marți, la alegerile din cadrul PSD București, că este corect ca Gabriela Firea să fie supărată pe el.

„Este corect să fiți supărați. Este corect, din punctul meu de vedere, ca colega și prietena mea, președinta dumneavoastră, doamna Gabriela Firea, să fie supărată pe mine. Câteodată, în politică, nu faci numai ce simți sau neapărat ceea ce trebuie pentru cei apropiați. De obicei, când te implici în politică, primii care au de suferit sunt cei foarte apropiați, este familia ta. Este tributul pe care îl plătim fiecare dintre noi”, a spus Marcel Ciolacu.

El susține că și-ar fi dorit ca Gabriela Firea să fie candidatul PSD la Primăria Capitalei, dar este convins că candidatul susținut de PSD și PNL Cătălin Cîrstoiu va câștiga, scrie Mediafax

„Sunt ferm convins că domnul doctor Cătălin Cîrstoiu, cu toate poveștile din ultimele zile, cu toată înverșunarea unora împotriva domniei sale, sunt ferm convins că va fi primarul general pe data de 9 iunie. (...) Fără susținerea Gabrielei Firea și a dumnoavoatră, Cătălin nu va reuși să câștige primăria generală”, a mai spus Marcel Ciolacu.

×
Subiecte în articol: Marcel Ciolacu gabriela firea