Proiectul a provocat mai multe controverse în coaliţie, însă în cele din urmă a fost aprobat joi.
Conform premierului Marcel Ciolacu, proiectul aduce două majorări de pensii în anul 2024. Prima va fi la 1 ianuarie, a doua va veni la 1 septembrie, când majoritatea pensiilor vor crește prin recalculare, reparând nedreptăți majore.
„Vor fi eliminate toate inechitățile din sistemul public de pensii. Prin aprobarea acestei legi, vom elimina pragul de 9,4% din PIB, introdus de cei care doreau blocarea creșterii pensiilor până în anul 2027. Categoric în anul 2024 nu va fi nicio mărire de impozite în România”, a spus prim-ministrul.
Acesta a adăugat că așteaptă de la Ministrul Finanțelor un plan de măsuri administrativ asumat atât în ceea ce privește colectarea la bugetul de stat, cât și planul concret în ceea ce privește digitalizarea ANAF și a sistemului vamal.
„Vreau să știu termene clare de implementare a sistemului, de e-facturare, sigiliul electronic împreună cu Radarul Mărfurilor, facturi electronice pentru toate achizițiile din sistemul public, facturi electronice pentru toate produsele accizabile sau cu risc mare de evaziune”, a mai spus Ciolacu.