PSD va depune un amendament la legea bugetului de stat pe 2020 prin care propune dublarea alocaţiilor pentru copii, iar, dacă Guvernul îşi va asuma răspunderea, social-democraţii vor elabora un proiect de lege pe acest subiect, a anunţat, joi, preşedintele interimar al partidului, Marcel Ciolacu.
"Din discursul prim-ministrului, am dedus că doreşte să vină cu asumare şi pe bugetul de stat. Noi ne menţinem părerea că bugetul de stat este cea mai importantă lege anuală, care trebuie dezbătută în Parlament şi ne menţinem părerea că trebuie să vină cu ea în Parlament. Oricum, dacă nu vine în Parlament, asta nu înseamnă imposibilitatea PSD de a veni cu propuneri legislative de modificare a bugetului de stat şi deja am hotărât să venim, dacă nu avem posibilitatea de a veni cu amendament, să venim cu o lege pentru dublarea alocaţiilor copiilor. Acest lucru l-a făcut şi PNL şi nu cred că au ceva împotrivă ca şi PSD să vină anul acesta cu acelaşi amendament", a declarat Ciolacu, la Palatul Parlamentului.
El a adăugat că bugetul de stat este atributul Guvernului, iar PSD consideră că veniturile copiilor sunt în acest moment "mult prea mici pentru timpurile de astăzi". AGERPRES