x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Marian Muhuleţ, propunerea PNL, USR şi PMP la şefia Autorităţii Electorale Permanente

Marian Muhuleţ, propunerea PNL, USR şi PMP la şefia Autorităţii Electorale Permanente

26 Feb 2019   •   13:18
Marian Muhuleţ, propunerea PNL, USR şi PMP la şefia Autorităţii Electorale Permanente
Sursa foto: Lucian Alecu

Marian Muhuleţ, vicepreşedinte al Autorităţii Electorale Permanente, este propunerea comună a PNL, USR şi PMP pentru funcţia de preşedinte al AEP, a anunţat marţi liderul deputaţilor liberali, Raluca Turcan.
"Am fost mandatată de PNL să solicit susţinerea celorlalte partide de opoziţie pentru un candidat comun pentru preşedinţia AEP. Marian Muhuleţ este propunerea PNL şi a întrunit şi sprijinul celorlalte partide de opoziţie - USR şi PMP. Sperăm ca audierile să se desfăşoare corect şi decizia finală să se ia în plenul Camerei Deputaţilor şi Senatului", a declarat pentru AGERPRES Raluca Turcan.
Comisiile juridice urmează să-i audieze marţi pe candidaţii propuşi pentru şefia AEP, funcţie rămasă vacantă în urma demisiei lui Daniel Barbu. 
PSD îl propune pentru această funcţie pe Constantin Mituleţu Buică, în prezent secretar general al AEP. 

AGERPRES

×
Subiecte în articol: marian muhuleţ