Liderul UDMR Marko Bela a declarat, vineri, că Uniunea va semna, eventual săptămâna viitoare, un protocol de colaborare cu partenerii de coaliţie, în care se vor stabili priorităţi probabil şi pentru 2012, el adăugând: "Nu aşteptaţi o cotitură radicală de la Congresul UDMR".
El a menţionat că protocolul coaliţiei nu vizează obiective politice.
"Nu facem înţelegeri de participare comună în alegeri. UDMR totdeauna a participat în alegeri pe liste separate. Vizează măsuri guvernamentale şi legislative", a spus Marko.
Întrebat ce le spune celor din UDMR care cer ieşirea de la guvernare, Marko a răspuns: "Noi suntem parteneri de încredere, când am făcut alianţă respectăm alianţa, până ce funcţionează ceea ce am convenit. UDMR este cunoscut ca un aliat de încredere, ceea ce nu înseamnă că nu am fost aliaţi cu alţii sau eventual în viitor nu vom fi aliaţi cu alţii, dar dacă am făcut o înţelegere şi funcţionează, atunci noi nu ne vom călca cuvântul dat".
Întrebat dacă UDMR "închideţi uşa USL", Marko a răspuns: "Ori eşti de partea guvernamentală, ori în opoziţie. Deci nu se poate. Eu zic că trebuie să continuăm în acest moment la Guvern".
El a menţionat că s-au făcut foarte multe speculaţii în legătură cu perioada de după Congresul UDMR.
"Nu propunem un vot şi nici nu este cazul să aibă un punct privind ordinea de zi privind rolul şi locul UDMR pe spectrul politic românesc. Aceste păreri, poziţii, vor fi exprimate în mod firesc în timpul dezbaterilor privind raportul preşedintelui UDMR. În ceea ce mă priveşte, după părerea mea, trebuie să continuăm activitatea noastră şi munca în coaliţia din care facem parte. Am stabilit o serie de priorităţi în legătură cu care, eventual deja săptămâna viitoare, vom semna un protocol de colaborare cu actualii parteneri de coaliţie", a spus liderul UDMR.
El a ţinut să spună că nu va fi o cotitură radicală sau o ruptură de la Congresul UDMR.
"Nu aşteptaţi o cotitură radicală sau o ruptură de la Congresul UDMR. Congresul UDMR are ca primă menire dezbaterile privind activitatea actualului preşedinte, modificarea statutului şi programului UDMR şi alegerea unui nou preşedinte. Nu e vorba de o nouă coaliţie, pur şi simplu pentru anul acesta şi eventual pentru anul viitor vom stabili anumite priorităţi, după ce unele au fost deja îndeplinite: legea minorităţilor, legile electorale (…), reorganizarea regiunilor de dezvoltare economică, măsuri de stimulare a economiei", a spus Marko.
Premierul Emil Boc a declarat, marţi, că există toate şansele ca în această săptămână să fie finalizat protocolul de colaborare al coaliţiei de guvernare, arătând că în prezent are loc o analiză a documentului.
BPN al PDL l-a mandatat pe premierul Emil Boc să finalizeze şi să semneze în această săptămână protocolul de coaliţie guvernamental, a declarat, luni, secretarul general adjunct al formaţiunii social-democrate, Gheorghe Flutur.
Partidele din arcul guvernamental - PDL, UDMR, UNPR şi Grupul minorităţilor naţionale - vor semna, cel mai probabil joi, Protocolul de colaborare, care se află în stadiu de finalizare, a declarat, luni, pentru agenţia MEDIAFAX, liderul senatorilor Uniunii, Fekete-Szabo Andras Levente.