Opoziţia nu a reuşit azi, în Senat, la dezbaterea legii pensiilor, să impună amendamentul care viza menţinerea pensiilor speciale ale militarilor.
Eşecul a venit şi din cauza prezenţei scăzute a senatorilor Opoziţiei, numai 30 de voturi înregistrându-se în favoarea amendamentului, dar şi ca urmare a faptului că senatorii independenţi au votat împotrivă, deşi cu numai o săptămână în urmă, reprezentantul lor în Guvern, ministrul Apărării, Gabriel Oprea, susţinea exact necesitatea menţinerii pensiilor speciale ale militarilor.
Pesediştii au speculat momentul de off-side în care au fost surprinşi senatorii independenţi şi au acuzat duplicitatea independenţilor şi a ministrului Oprea, contraatacând cu o moţiune simplă în care cer demisia lui Gabriel Oprea. Cum, regulamentar, moţiunea PSD+PC, intitulată "Guvernanţi, opriţi umilirea pensionarilor şi militarilor!", trebuie dezbătută luni, iar termenul de adoptare tacită a legii pensiilor este 10 mai, teoretic, pentru dezbaterea legii mai rămân doar două şedinţe de plen.
Liderul grupului senatorial PSD+PC a amintit că PSD a susţinut ca pensiile din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională să fie reglementate conform practicilor Uniunii Europene şi NATO, adică să fie scoase din textul Legii privind sistemul unitar de pensii publice. El a spus că acest demers este justificat "având în vedere duplicitatea de care au dat dovadă toate discursurile făcute de cei care guvernează, având în vedere poziţia PD-L, cât şi a independenţilor".
Ulterior, liderul senatorilor PNL, Puiu Haşotti, a anunţat că textul moţiunii a fost semnat, în numele PNL, de liderul şi viceliderul grupului liberal. Ulterior, PSD a anunţat că, dacă şi amendamentul privind punctul de pensie de minimum 45% din salariul mediu brut va fi respins în Senat, opoziţia va iniţia o moţiune de cenzură.
De partea cealaltă, deputaţii au reuşit cu chiu cu vai să adopte legea modificată a ANI, după cinci ore de amânări, pauze, contestări şi un vot repetat cu scandal. Ordinul precis, dat de Traian Băsescu, ca Legea ANI să fie pusă în conformitate cu Constituţia în termen de 10 zile a fost la un pas de neîndeplinire taman din cauza deputaţilor partidului prezidenţial, care au chiulit în masă de la vot. PSD şi PNL s-au prezentat în efectiv complet la şedinţă, pentru a nu fi acuzate că se opun luptei anti-corupţie, însă deputaţii PDL au plecat în grup la restaurantul de la parter exact în momentul în care au început dezbaterile asupra proiectului de lege, şi nu s-au mai întors la vot.
Motiv pentru care legea a picat într-o primă fază, pentru că avea nevoie de 169 de voturi pentru a fi adoptată, or, în favoarea ei au fost numărate doar 51 de voturi. Pedeliştii au intrat în panică şi liderul grupului lor, Mircea Toader, a cerut reluarea votului, pe motiv că nu a funcţionat sistemul de vot electronic. Roberta Anastase a arătat că sunt lucruri în neregulă în ce priveşte votul electronic, iar viceliderul grupului PSD, Aura Vasile, a ameninţat că PSD va ieşi din sala de plen în cazul în care votul va fi reluat. După dispute prelungite în care PSD şi PDL s-au acuzat reciproc de respingerea legii, s-a reluat votul şi, la a doua încercare, legea a fost adoptată, cu 183 de voturi şi 27 de abţineri.
Proiectul de lege a fost însă vehement contestat de Opoziţie, dar şi de partenerii de guvernare ai PDL, liderii UDMR spunând că au depus amendamente pe marginea proiectului la Comisia Juridică dar că nu au habar dacă amendamentele au fost adoptate sau nu, pentru că raportul comisiei, elaborate în mare pripă, nu a fost adus la cunoştinţa deputaţilor.
Citește pe Antena3.ro