x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Mesaj prezidential - Basescu o trimite pe Sandru pe centura politicii

Mesaj prezidential - Basescu o trimite pe Sandru pe centura politicii

03 Feb 2005   •   00:00

POLITIC
Presedintele Traian Basescu a dat ieri semnalul pentru excluderea gruparii Gusa din PD, trasmitandu-le celor implicati, implicit portavocii Lavinia Sandru, ca "in politica e usor sa ajungi pe centura politicii". Basescu a reglat conturile si cu presedintele TVR, Valentin Nicolau, caruia ii spune ca poate ramane presedinte pana ajunge in formol.

Lavinia Sandru, pe centura politicii!

Seful statului a intervenit ieri in scandalul din PD dintre gruparea Gusa si vechii partidului, avertizandu-i, voalat, pe primii ca ii paste excluderea din partid. "E foarte usor sa ajungi pe centura politicii, unde sa te intalnesti cu politicieni care umbla dintr-un partid in altul", a spus el.
OANA STANCU

INTERDICTIE. Traian Basescu le cere membrilor PD sa nu mai utilizeze numele lui pentru a face jocuri in partid
Nu este prima data cand presedintele intervine autoritar in partidul pe care continua sa-l conduca: mai intai si-a impus propriii ministri, argumentand ca el a castigat alegerile, apoi a intors si lista de secretari de stat. De data aceasta, Traian Basescu se amesteca direct in viata interna a partidului, descalificand gruparea Gusa, in care au fost atrasi chiar tinerii pe care pana acum i-a protejat si i-a promovat pe listele parlamentare, si tinand partea gruparii Blaga-Videanu- Berceanu.

Supararea lui Basescu - si faptul care i-a servit si ca pretext al interventiei - este folosirea numelui sau de catre Lavinia Sandru pentru a-si legitima demersul de a activa o tabara care sa promoveze candidatura lui Gusa la sefia partidului. Numele lui Basescu este rostit de foarte multe ori de aceeasi Lavinia Sandru in cursul serii, la o emisiune televizata. "Nu i-am pomenit numele mai mult decat in campanie, cand mergeam din usa in usa pentru a strange voturi! Fiecare om are dreptul sa spuna ce crede si fiecare are dreptul sa greseasca. Se va vedea cine a gresit!", a spus in replica Lavinia Sandru.

"SA NU-SI PERMITA!". Presedintele reactioneaza dur. "Pentru ca numele meu a aparut intr-o scrisoare publica in care se vorbea de un politician, singurul care poate urma linia lasata de Traian Basescu in partid, vreau sa atrag atentia oricarui membru PD sa nu-si permita sa mai utilizeze numele presedintelui pentru a atrage simpatia unei parti a partidului. Vine aceasta doamna aseara (n.r. - Lavinia Sandru) si si-a permis sa acrediteze ideea ca singurul urmas e cel pe care-l simpatizeaza ea, ca si cum eu i-as fi lasat partidul mostenire lui", a sarit ca ars seful statului, aratand ca, la plecarea din PD, optiunile lui s-au indreptat catre Emil Boc. "Orice altceva este o constructie lipsita de decenta politica", a intarit el.

"GASCA". Daca pana acum a fost protectorul lor neconditionat, Basescu le-a tras ieri o sapuneala zdravana tinerilor pe care i-a pus pe liste, amintindu-le ca "i-a asezat cu mana lui pe locuri eligibile" pentru ca, peste patru ani, sa aiba legi care sa le poarte numele. "In loc sa se foloseasca de sansa de a fi promovati cinstit, ei au gasit oportun sa faca o gasca intr-un partid care nu a avut gasti", a acuzat fostul sef al PD. Dupa care a pus tunurile pe Lavinia Sandru, pe care a mangaiat-o pe crestet timp de patru ani si a promovat-o si in partid, si la locale, si la parlamentare. "I-as aduce aminte vorbaretei domnisoare ca, desi a luat doar 300 de voturi la Targu Mures, am insistat sa fie prima pozitie pe lista pentru ca am crezut ca vrea sa faca politica, nu jocuri politice. Ii atrag atentia ca in politica e foarte usor sa ajungi pe centura politicii, acolo unde ai sanse sa te intalnesti cu multi alti politicieni care umbla dintr-un partid in altul", a tunat Basescu.

VID DE AUTORITATE. Declaratia lui Basescu, legata de gastile din partid, vine la cateva ore dupa ce, intr-o conferinta de presa, vicepresedintele PD, Adriean Videanu, s-a chinuit sa afirme ca in partid nu sunt tabere, ci doar o echipa din care fac parte si el, si Boc, si Blaga, si Gusa, si Berceanu, stransa in jurul presedintelui interimar. Vicepresedintele PD afirma totodata ca, dupa plecarea lui Traian Basescu la Cotroceni, PD se confrunta cu un gol de autoritate. "Personalitatea lui Traian Basescu a lasat un gol in ceea ce inseamna autoritatea in partid, iar acest gol nu poate fi umplut de o singura persoana", dezvaluie acesta.

"VECHII" INVINGATORI. La grupul deputatilor, ieri, vechii partidului i-au inlocuit pe tinerii alesi la inceputul mandatului. In locul lui Gusa, Petre Movila, Roberta Anastase, noii lideri ai grupului sunt Cristian Radulescu, presedinte, Romeo Raicu si Valeriu Tabara, vicelideri, si Costica Canacheu, secretar. Cozmin Gusa si Lavinia Sandru, protagonistii scandalului de ieri, au chiulit de la sedinta grupului. La iesirea din sedinta, unul dintre noii lideri ai grupului, Romeo Raicu, declara ziaristilor ca nu exista o lupta intre tineri si batrani, noi si vechi, ca grupul a decis sa sustina unitatea partidului si programul de guvernare, iar de acum incolo declaratii de presa vor face deputatii din comisiile specializate pe subiectul de care sunt intrebati.

GUSA PUNE PAIE PE FOC
"Ma gandesc serios sa candidez la sefia PD si ma voi gandi serios si la sustinerea oferita de liderii din mai multe judete", afirma in plin scandal Cozmin Gusa, dupa ce cei mai multi dintre semnatarii scrisorii sale de sprijin s-au plans conducerii partidului ca au semnat altceva decat ce a aparut in presa. Vicepresedintele Adriean Videanu a aratat ieri ca Gusa nici nu poate candida la sefia partidului, pentru ca nu are vechimea necesara. Videanu a negat ca Lavinia Sandru ar putea fi sanctionata pentru demersul sau, punandu-l pe seama lipsei de experienta. In schimb, voci mai vehemente din PD sustin ca daca Gusa si acolitii sai vor continua cu declaratii de presa contrare PD, ei ar putea fi exclusi din partid, pe lista neagra aflandu-se deja Gusa, Sandru si Aurelian Pavelescu.
×